UE cere Moscovei să ancheteze neregulile semnalate la referendum

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a îndemnat joi Rusia să ancheteze asupra neregulilor denunţate că ar fi avut loc în timpul referendumului constituţional organizat pentru a-i permite preşedintelui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, informează AFP, potrivit agerpres.

“Avem cunoştinţă de acuzaţii privind nereguli (…). Ne aşteptăm, prin urmare, ca aceste raporturi să facă obiectul unei anchete corespunzătoare, pentru că este vorba de acuzaţii grave”, a declarat Peter Stano (foto), purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.


Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Kremlinul şi-a exprimat joi satisfacţia, proclamând un “triumf”, după validarea la urne a revizuirii Constituţiei, însă rezultatele scrutinului au fost calificate drept “minciună” de opoziţie, iar o regiune s-a opus reformei.

UE a deplâns lipsa unei campanii, “ceea ce i-a privat pe alegători de acces la o informaţie echilibrată şi la o dezbatere corespunzătoare pentru aducerea unor modificări (la Constituţie) atât de importante”, a subliniat purtătorul de cuvânt european.

El a denunţat de asemenea organizarea consultării pe teritoriul ucrainean, în Peninsula Crimeea, anexată ilegal, şi în regiunile care nu se află în prezent sub controlul guvernului legitim al Ucrainei. “Nu recunoaştem votul în aceste teritorii”, a avertizat Peter Stano.

Nu în ultimul rând, UE a îndemnat Rusia să-şi respecte obligaţiile internaţionale, inclusiv cele de a pune în aplicare deciziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), şi i-a cerut modificarea unui amendament la Constituţie ce prevede întâietatea Constituţiei ruse asupra tratatelor internaţionale.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

UE nu vrea să se pronunţe asupra mandatului preşedintelui, pentru că această decizie aparţine ţării sale. “Însă trebuie să existe frâne şi contraponderi în sistem”, a susţinut purtătorul de cuvânt european.

“Alegerile trebuie să fie libere, corecte şi democratice, fără nicio restricţie pentru opoziţie, pentru a permite o competiţie politică loială”, a amintit el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.