UE, consternată de atacul de la periferia Moscovei

Publicat:

UE, consternată de atacul de la periferia Moscovei

Uniunea Europeană şi-a exprimat vineri consternarea faţă de atacul armat comis în cursul serii la o sală de concerte de la periferia Moscovei, care s-a soldat cu cel puţin 40 de morţi şi peste 100 de răniţi, şi a condamnat “orice atac împotriva civililor”, transmite EFE.

“UE este tulburată şi consternată de relatările despre un atac terorist la Crocus City Hall din Moscova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Peter Stano, pe contul său oficial de pe platforma X, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară a noua oară. Câți deputați au votat ‘pentru’

 

 

Clubul comunitar “condamnă orice atac împotriva civililor”, a adăugat Stano, care a mai spus: “Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cetăţenii ruşi afectaţi” de atac.

La rândul său, Ambasada SUA la Moscova s-a declarat şocată de atacul armat de lângă Moscova şi a transmis condoleanţe poporului rus, potrivit Reuters. Totodată, într-un comunicat, ambasada i-a sfătuit pe cetăţenii americani să evite zona în care a avut loc atacul.

MAE francez a transmis că gândurile sale sunt alături de victimele atacului din Moscova şi alături de poporul rus. Totodată, Parisul a denunţat “acte odioase” şi şi-a exprimat dorinţa să se facă lumină în legătură cu acest atac.

 

 

 

Ministerul de Externe rus a chemat comunitatea internaţională să condamne atacul, descris drept atentat terorist de Comitetul de Instrucţie, organul care se ocupă de anchetă.

Serviciul federal de securitate al Rusiei, FSB, a anunţat că patruzeci de oameni au fost ucişi şi peste 100 au fost răniţi vineri într-un atac armat comis de cinci bărbaţi înarmaţi, îmbrăcaţi în uniformă de camuflaj, care au deschis focul la sala de concerte Crocus City Hall de la periferia Moscovei.

Incendiul de proporţii care a izbucnit în clădirea centrului comercial din oraşul Krasnogorsk, de la periferia Moscovei, îngreunează atât evacuarea persoanelor care se mai află în edificiu, cât şi căutarea atacatorilor, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Google lansează AI pentru a defini mai bine incendiile forestiere

Google lansează AI pentru a defini mai bine incendiile forestiere Google lansează AI pentru a defini mai bine incendiile forestiere. Instrumentul trimite notificări în timp...

Fiul lui El Chapo pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA

Fiul lui El Chapo pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA Un fiu al lordului mexican condamnat al drogurilor Joaquin „El Chapo”...

Bruce Willis, surprins într-o nouă fotografie alături de familia sa

Bruce Willis, surprins într-o nouă fotografie alături de familia sa Actorul Bruce Willis, în vârstă de 68 de ani, a apărut recent într-o fotografie emoționantă...

Liderul Iranului dă ordin de luptă pentru lovirea directă a Israelului: ‘Vom răzbuna sângele vărsat’

Liderul Iranului dă ordin de luptă pentru lovirea directă a Israelului: 'Vom răzbuna sângele vărsat' Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.