UE dă o ultimă şansă Londrei pentru un Brexit ordonat

Publicat:

Liderii Uniunii Europene au avertizat vineri Regatul Unit că are o ultimă ocazie de a părăsi blocul comunitar într-o manieră ordonată după ce i-au acordat premierului Theresa May o amânare de două săptămâni, până la 12 aprilie, înainte ca ţara ei să iasă din UE fără un acord, notează Reuters, potrivit agerpres.

La sosirea la clădirea Europa din Bruxelles, pentru a doua zi a unui summit dominat de subiectul Brexit, premierul belgian Charles Michel şi-a exprimat speranţa într-o decizie ”raţională” din partea parlamentarilor britanici de a susţine acordul de retragere încheiat de premierul britanic Theresa May şi Bruxelles.


Citeşte şi: ATAC cu grenadă asupra consulatului Rusiei din Atena

Pregătirile pentru un Brexit fără acord, scenariu în care britanicii s-ar vedea puşi în faţa unor provocări imediate precum bariere comerciale şi restricţii asupra companiilor, sunt totuşi în desfăşurare, a spus Michel. ”Aceasta este poate ultima şansă pentru Marea Britanie de a spune ce doreşte pentru viitor. Mai mult ca oricând, acest lucru se află în mâinile parlamentului britanic”, a explicat şeful guvernului federal belgian, adăugând că liderii UE27 sunt conştienţi de riscurile unui Brexit fără acord.

Cele aproape şapte ore de discuţii din prima zi a summitului UE au lăsat deschise mai multe opţiuni pentru liderii europeni, care afirmă că regretă decizia britanicilor de a părăsi blocul comunitar, dar sunt dornici să depăşească actualul impas.

O primă discuţie referitoare la politica UE faţă de China, prevăzută pentru cina de lucru de joi, a fost amânată pentru vineri. Theresa May, care nu a participat la cină întrucât discuţia s-a concentrat pe Brexit mai degrabă decât pe China, a dorit iniţial să poată amâna până la 30 iunie ieşirea ţării sale din blocul comunitar, pentru ca britanicii să aibă răgazul necesar definitivării procedurilor legislative pe care le presupune Brexit-ul.

Citeşte şi: Un chinez a intrat cu maşina în pietoni. Şase oameni au fost ucişi!

Însă acum, se va aplica ca dată a ieşirii din UE ziua de 22 mai în cazul în care parlamentul aprobă săptămâna viitoare acordul prezentat de Theresa May.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, Regatul Unit va avea timp până la 12 aprilie pentru a prezenta un nou plan sau a alege să părăsească UE fără un acord. Această dată corespunde duratei minime a notificării juridice, de şase săptămâni, necesare pentru alegerile europene – pe care UE insistă ca Regatul Unit să le organizeze pe 23 mai dacă doreşte să rămână stat membru. În cazul în care britanicii nu organizează aceste alegeri – afirmă liderii UE27 – atunci ultima zi în care Regatul Unit poate ieşi din blocul comunitar este 30 iunie, înaintea constituirii noului Parlament European.

”Am vrut să o susţinem pe Theresa May şi am arătat asta. A fost o seară intensă, dar reuşită”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.

Un oficial european de rang înalt a declarat că rezultatul notabil este schimbarea atenţiei de pe Bruxelles pe Londra în ceea ce priveşte responsabilitatea.

Citeşte şi: Patru britanici din zece sunt afectaţi psihic de Brexit (sondaj)

”Totul se află acum în mâinile Camerei Comunelor. Acesta este mesajul”, a explicat el.

Detaliile despre cum şi când Regatul Unit ar părăsi UE pe 12 aprilie sau ulterior sunt încă neclare. Ieşirea ar putea avea loc brusc la miezul nopţii (22:00 GMT) în acea vineri, dar oficiali europeni au recunoscut că s-ar putea conveni cu UE o dată ulterioară pentru ieşire – cu sau fără un acord.

Astfel, ar rămâne câteva săptămâni pentru a face mai puţin haotică o ieşire fără acord. De asemenea, UE ar putea insista pe ieşirea pe 22 mai pentru a evita eventuale probleme legate de alegerile europene din 23-26 mai, însă unii lideri au indicat că ar fi de acord cu orice dată până în 30 iunie, adică înaintea convocării noului Parlament European pe 2 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.