UE dă termen Londrei până la finalul lunii pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului

Publicat:

Comisia Europeană a dat termen joi Regatului Unit până la finalul lunii pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, care a adus ”atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană ”nu va ezita” să se adreseze justiţiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Declaraţia a fost făcută publică după o reuniune convocată de urgenţă la Londra între ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE, şi vicepreşedintele CE pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic.


Citește și : Aproape 100.000 de indieni s-au infectat cu coronavirus într-o singură zi! 1.000 au murit în ultimele 24 de ore

Acesta din urmă a lansat un ”apel către guvernul britanic să retragă aceste măsuri din proiectul de lege în cel mai scurt timp şi, în orice caz, înainte de finalul lunii”, potrivit comunicatului executivului comunitar.

Sefcovic a adăugat că guvernul de la Londra a afectat grav încrederea între Uniunea Europeană şi Regatul Unit.

În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit – care se încheie la 31 decembrie 2020 – pentru a garanta absenţa frontierei fizice cu Republica Irlanda, membră a UE, şi pentru a evita reapariţia tensiunilor în această regiune.

Citește și : Evacuarea miilor de migranţi din Moria este ‘un imperativ umanitar’

Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea unui acord de retragere care cuprinderea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de asta pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special cea comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.