UE denunță caracterul ‘politic’ al sancţiunilor decise de Teheran

Publicat:

Uniunea Europeană a denunţat joi caracterul “politic” al sancţiunilor decise de Teheran împotriva unor aleşi şi jurnalişti europeni ca răspuns la măsurile punitive ale UE contra celor responsabili de reprimarea manifestaţiilor în Iran, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Respingem aceste sancţiuni pentru că sunt motivate de motive politice”, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.


Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

“Măsurile europene au fost decise pentru a răspunde încălcărilor drepturilor omului şi sunt motivate juridic”, a precizat el.

“Retorsiunea politică cu măsuri de răzbunare nu este de dorit”, a insistat el.

Iranul este zguduit de manifestaţii şi mişcări de protest după moartea unei tinere kurde iraniene, Masha Amini, la 16 septembrie, la trei zile după ce a fost arestată la Teheran de poliţia de moravuri care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar strict al ţării, ce prevede mai ales purtarea vălului în public.

Pe 17 octombrie, UE a sancţionat poliţia de moravuri şi unsprezece responsabili iranieni, inclusiv şeful acestei instanţe, implicaţi în reprimarea manifestaţiilor. Persoanelor sancţionate le este interzisă intrarea în UE şi li se interzice să primească finanţare europeană.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

 

Teheranul a răspuns la 26 octombrie cu sancţiuni similare împotriva mai multor aleşi europeni, jurnalişti şi mai multe organizaţii, dintre care The International Committee in Search of Justice (ISJ), Liga Internaţională împotriva Rasismului şi Antisemitismului (LICRA), acuzate că ar fi “incitat la violenţă” şi “provoacă revolte, violenţă şi acte teroriste” în Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.