UE este gata să sporească sprijinul şi asistenţa financiară pentru Republica Moldova (Mogherini)

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) este gata să sporească sprijinul şi asistenţa financiară pentru Republica Moldova, condiţia fiind continuarea şi aprofundarea reformelor şi realizarea angajamentelor asumate, a declarat joi, la Chişinău, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Oficialul european întreprinde o vizită la Chişinău, la câteva zile după reuniunea celui de-al cincilea Consiliu de Asociere Republica Moldova – UE la Bruxelles. Ea a precizat că vizita la Chişinău reprezintă un semnal de susţinere pentru noul guvern al Republicii Moldova, pentru reformele pe care acesta le-a iniţiat.


Citește și : Internetul din Irak, în mare parte blocat pe fondul manifestaţiilor

Federica Mogherini a mai precizat că Bruxellesul este gata să vireze în următoarele câteva săptămâni prima tranşă din asistenţa financiară suspendată în timpul fostei guvernări, subliniind totodată că pentru aceasta Republica Moldova trebuie să continue reformele.

Oficialul european a pus accentul pe reforma justiţiei şi a procuraturii, precum şi pe asigurarea independenţei instituţiilor statului, ceea ce va permite şi creşterea economică a Republicii Moldova.

La rândul sau, premierul Maia Sandu a declarat că Republica Moldova va continua să implementeze prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi să promoveze reformele, în special în privinţa reformei justiţiei. Totodată, ea i-a solicitat Bruxellesului o viziune mai ambiţioasă pentru ţări ca Republica Moldova, care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene.

Aceasta este prima vizită întreprinsă de Federica Mogherini la Chişinău în ultimii 5 ani.

Citește și : Atac cu cuţitul în Prefectura Poliţiei din Paris – Patru poliţişti au fost uciși

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.