X

UE este pe cale să suspende acordul cu Rusia privind vizele

Statele membre ale Uniunii Europene se pregătesc să suspende acordul din 2007 cu Rusia privind facilitarea obţinerii vizelor, scrie duminică ziarul Financial Times, preluat de dpa, potrivit agerpres.

Miniştrii europeni de externe urmează să sprijine politic o decizie în acest sens la reuniunea neoficială de marţi şi miercuri de la Praga, afirmă cotidianul citat, pe baza declaraţiilor a trei oficiali implicaţi în dialogul pe această temă.

Citeşte şi: Patru asociaţii ale judecătorilor europeni contestă aprobarea de către UE a planului polonez de relansare – Black News

Măsura ar urma să extindă suspendarea parţială impusă în februarie oficialilor şi oamenilor de afaceri ruşi, incluzând şi cetăţenii ruşi obişnuiţi, arată Financial Times.

Suspendarea ar complica procesul de acordare a vizelor în UE, iar procedurile ar deveni mai costisitoare şi mai birocratice. Ar creşte totodată perioadele de aşteptare pentru aprobare, arată instrucţiunile Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu s-au decis şi alte restricţii privind deplasările cetăţenilor ruşi, cum ar fi limitarea numărului de vize acordate de UE sau interzicerea totală a călătoriilor ruşilor în Europa.

Citeşte şi: Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor – Black News

Cehia, Finlanda şi Estonia, care au restricţionat deja acordarea de vize pentru ruşi, cer UE să interzică complet accesul acestora, însă Germania şi Comisia Europeană se opun.

Viza acordată de oricare stat membru permite accesul în toate cele 26 de state europene membre ale Spaţiului Schengen.

Tags: comisia europeanarusiaspatiul Schengenuniunea europeanavize
Categorii: Știrile zilei