UE ia atitudine faţă de protestele din Hong Kong: Escaladarea violenţelor este inacceptabilă!

Publicat:

Comisia Europeană a avertizat luni că violenţa ca răspuns la escaladarea protestelor din Hong Kong este inacceptabilă şi a cerut ca intervenţiile autorităţilor să fie ”strict proporţionate”, transmite dpa, potrivit agerpres.

Poliţia din Hong Kong a folosit gloanţe de cauciuc şi grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, care au ripostat cu sticle incendiare.


Vezi şi: ATAC armat în curtea casei! 4 morţi şi 6 răniţi în California – VIDEO

”Am văzut ştirile conform cărora oameni care au acordat primul ajutor şi personal medical au fost arestaţi în timp ce încercau să acorde asistenţă celor răniţi, ceea ce este motiv de îngrijorare profundă”, a declarat Maja Kocijancic (foto), purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini.

”Orice violenţă este, desigur, inacceptabilă, şi orice măsură luată de autorităţile de aplicare a legii trebuie să rămână strict proporţionată, iar libertăţile fundamentale, inclusiv dreptul de asociere şi exprimare paşnică, trebuie să fie respectate”, a adăugat reprezentanta UE.

Maja Kocijancic a spus că executivul comunitar le cere tuturor părţilor implicate în evenimentele din Hong Kong să dea dovadă de reţinere şi să se angajeze în eforturi pentru detensionarea situaţiei.

Citeşte şi: Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

Protestele din Hong Kong au început la 9 iunie, după ce lidera executivului local, Carrie Lam, a încercat să promoveze o lege care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală.

În pofida retragerii proiectului legislativ la scurt timp, protestele din Hong Kong s-au transformat într-o mişcare pro-democraţie mai amplă, iar ciocnirile între manifestanţi şi poliţie au devenit tot mai violente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Talcul, clasificat de OMS ca un produs ‘probabil cancerigen’

Talcul, clasificat de OMS ca un produs 'probabil cancerigen' Talcul a fost clasificat ca un produs „probabil cancerigen” de o agenţie de cercetări asupra cancerului...

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele cu temperaturi caniculare, de peste...

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova

Maia Sandu s-a întâlnit cu Luminița Odobescu: România, unul dintre cei mai importanți donatori ai Rep. Moldova Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, se...

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public

VIDEO/ În satul Mihălașa din Telenești nu există nici punct medical, nici poștă și nici transport public Satul Mihălașa din raionul Telenești este o localitate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.