UE ia măsuri pentru blocarea livrărilor de arme în Libia

Publicat:

Uniunea Europeană a cerut marţi sistarea luptelor în Libia, anunţând că va bloca livrările de arme care ajung în această ţară pe mare, în conformitate cu mandatul operaţiunii Irini, potrivit şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Operaţiunea Irini, aprobată de Consiliu la 31 martie, are scopul să pună în aplicare embargoul asupra armelor decis de ONU, conform rezoluţiilor corespunzătoare ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, prin mijloace navale, aeriene şi prin satelit”, a amintit el într-o declaraţie publicată în timpul unei reuniuni a miniştrilor apărării din UE, desfăşurată în regim de videoconferinţă.


Citește și : Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, testat pozitiv pentru noul coronavirus

Operaţiunea militară Irini este funcţională din 4 mai cu prezenţa unei fregate a marinei franceze, ‘Jean Bart’, în zona desemnată pentru controlul respectării embargoului ONU.

Italia, care comandă operaţiunea, şi Grecia au angajat de asemenea nave de război pentru a completa dispozitivul, potrivit unor surse europene, citate de AFP.

Pentru a se asigura permanenţa în zona de supraveghere situată în estul coastei libiene sunt prevăzute rotaţii ale participanţilor.

Avioane de recunoaştere şi sateliţi furnizează de altfel informaţii despre activităţile în Libia şi în largul coastelor acestei ţări.

“Trebuie făcut totul pentru a se asigura aplicarea integrală şi efectivă a rezoluţiilor corespunzătoare ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, inclusiv la frontierele terestre şi aeriene cu Libia”, subliniază Josep Borrell în declaraţia sa.

“Uniunea Europeană cere ca toate părţile să acţioneze în mod responsabil şi să înceteze imediat luptele în toată Libia, care îi afectează înainte de toate pe civili, inclusiv pe migranţi, şi îi expun unor riscuri şi mai mari”, a insistat el.

Forţele mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, au lansat în aprilie 2019 o ofensivă pentru a cuceri Tripoli, unde îşi are sediul Guvernul de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU şi susţinut din punct de vedere militar de Turcia.

Ingerinţele străine fac dificile apelurile la negociere şi la respectarea încetării focului.

Citește și : OMS remarcă ‘date potențial pozitive’ despre anumite tratamente anti-COVID-19

UE a amintit forţelor celor două tabere obligaţia de a “respecta dreptul internaţional, inclusiv dreptul internaţional umanitar” şi a avertizat că “cei care îl încalcă vor trebui să dea socoteală”.

“Armistiţiul trebuie să meargă împreună cu o reluare imediată a convorbirilor între părţi, sub egida ONU, şi în deplinul respect al acordului politic libian”, conchide Josep Borrell, invitând la numirea “cât mai curând posibil” a unui succesor al lui Ghassam Salame, reprezentantul special al Secretarului general şi şef al misiunii de sprijin a Naţiunilor Unite în Libia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.