X

UE îl avertizează pe Musk în privința Twitter: toleranța excesivă poate închide platforma

Uniunea Europeană îl avertizează pe Elon Musk că dacă este prea permisiv în ceea ce privește moderarea Twitter, platforma ar putea fi interzisă în Europa. „Fie că este vorba de mașini sau de social media, orice companie care operează în Europa trebuie să respecte regulile”, i s-a transmis lui Musk , informează mediafax.

Unul dintre cei mai importanți legiuitori ai Uniunii Europene i-a transmis un avertisment lui Elon Musk în legătură cu preluarea Twitter, potrivit Business Insider.

Citește și : Zelenski: Rachete ruseşti au survolat trei centrale nucleare din Ucraina

Miliardarul a declarat public că interesul său de a cumpăra platforma de socializare își are rădăcinile în ideea sa de „libertate de exprimare”. Musk s-a descris anterior ca fiind un „absolutist al libertății de exprimare”, iar comentariile sale au făcut ca personalul Twitter și alte persoane să se întrebe dacă acesta va relaxa regulile platformei cu privire la conținutul permis, scrie Business Insider.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, l-a avertizat pe Musk să nu devină prea tolerant în ceea ce privește moderarea conținutului, în comentariile făcute pentru Financial Times.

„Îi primim pe toți. Suntem deschiși, dar în condițiile noastre. Cel puțin știm ce să îi spunem: „Elon, există reguli”. Ești binevenit, dar acestea sunt regulile noastre. Nu sunt regulile voastre cele care se vor aplica aici’”, a declarat Breton pentru The Financial Times.

Breton a avut un rol extrem de important în ceea ce privește Legea privind serviciile digitale, un nou pachet legislativ al UE care a fost adoptat sâmbătă aducând legi mai stricte privind modul în care giganții din domeniul tehnologiei moderează conținutul pe platformele lor.

El a spus că boardul Twitter va trebui să respecte legile europene în ceea ce privește aspecte precum moderarea, transparența și discursul instigator la ură.

Breton a spus că, dacă Twitter nu se conformează, UE ar putea amenda compania cu 6% din veniturile sale anuale sau chiar să-i interzică în totalitate să opereze în Europa.

Pe lângă stipularea modului în care companiile controlează conținutul ilegal și ofensator, DSA conține o legislație care va obliga companiile de tehnologie să își deschidă algoritmii pentru supraveghere.

Musk a scris pe Twitter, cu o lună înainte de achiziționarea companiei, că algoritmul Twitter „trebuie să fie open source”, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie disponibil public pentru a fi examinat.

Breton și-a reiterat avertismentul către Musk într-un tweet. „Fie că este vorba de mașini sau de social media, orice companie care operează în Europa trebuie să respecte regulile noastre – indiferent de acționariatul lor”, a spus el.

Citește și : Ursula von der Leyen: Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze naturale ‘de către vecinii lor din UE’

 

„Domnul Musk știe bine acest lucru. El este familiarizat cu normele europene privind automobilele și se va adapta rapid la Legea serviciilor digitale”, a adăugat el.

Elon Musk a ajuns la un acord de cumpărare a reţelei de socializare Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, notează Business Insider.

Tags: Elon Muskeuropasocial mediatwitterUE
Categorii: Diaspora