UE se implică în scandalul dintre România şi Ucraina. Kievul este somat să ceară aviz de la Consiliul Europei

Uniunea Europeană cere autorităţilor ucrainene să se adreseze Consiliului Europei “cât mai repede posibil” pentru un aviz de specialitate asupra noii Legi a educaţiei, mai exact asupra secţiunii referitoare la limba în care se desfăşoară procesul de învăţământ, cea mai vizată de critici, a relatat marţi seara TOCPress, site de ştiri al românilor din Ucraina, citând Radio Svoboda (Radio Free Europe/Radio Free Liberty), potrivit agerpres.

“Salutăm declaraţiile cu privire la intenţia autorităţilor ucrainene de a solicita Consiliului Europei un aviz de specialitate şi facem apel ca ele să efectueze acest demers cât mai repede posibil”, a declarat Maya Kosyanchich, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Citeşte şi: Incendiu de proporții apocaliptice în Ucraina. Spațiul aerian a fost închis

“În contactele noastre cu autorităţile ucrainene, partea europeană întotdeauna a pus accentul pe faptul că legislaţia respectivă trebuie să corespundă obligaţiilor internaţionale asumate de Ucraina, în special Convenţia cadru a Consiliului Europei pentru protecţia minorităţilor naţionale şi Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare”, a afirmat ea.

“Aşa cum s-a menţionat în concluziile anterioare ale Comisiei de la Veneţia, rolul limbii ucrainene ca limbă de stat şi protejarea limbilor minoritare şi regionale trebuie să fie atent echilibrate”, a subliniat Kosyanchich, citată de agenţia de presă Unian.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat luni seara controversata Lege a educaţiei, adoptată de Rada Suprema de la Kiev (parlamentul unicameral) la 5 septembrie, care – potrivit minorităţilor naţionale – îngrădeşte dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă.

Tags: Carta europeană a limbilor regionale sau minoritareConsiliul EuropeiFederica MogherinikievLegea educatieiMaya KosyanchichPetro PoroşenkoRada Supremaucrainauniunea europeana
Categorii: DiasporaȘtirile zilei