UE impune noi sancţiuni împotriva Rusiei

Publicat:

UE impune noi sancţiuni împotriva Rusiei

Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au adoptat noi măsuri punitive pentru a contracara eludarea sancţiunilor şi a împiedica Rusia să obţină tehnologie occidentală pentru fabricarea de arme, informează luni dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Alte 69 de persoane şi 47 de entităţi legate de invazia rusă împotriva Ucrainei au intrat acum sub incidenţa sancţiunilor, cu îngheţarea activelor şi, în cazul persoanelor, cu interdicţia de a călători în Uniunea Europeană.


Citeşte şi: Operaţiunea antiteroristă din Daghestan s-a încheiat; cel puţin 15 poliţişti au fost ucişi – Stiripesurse.md

Pentru prima dată, noua serie de sancţiuni vizează de asemenea sectorul rus de gaz natural lichefiat, sector de mai multe miliarde de dolari.

UE impune noi sancţiuni împotriva Rusiei

Aceste măsuri punitive interzic unor porturi precum Zeebrugge din Belgia să transporte gaz natural lichefiat rusesc către ţări în afara Uniunii Europene, după o perioadă de tranziţie de nouă luni.

De asemenea, este vizată aşa-numita “flotă din umbră” a preşedintelui rus Vladimir Putin, folosită pentru a eluda sancţiunile şi formată din 27 de nave specifice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.