X

UE impune noi sancţiuni Venezuelei. Şase înalţi demnitari de la Caracas au fost puşi pe ‘lista neagră’

Uniunea Europeană (UE) a decis luni să impună noi sancţiuni împotriva regimului aflat la putere în Venezuela, ca reacţie la numeroasele ilegalităţi constatate în timpul alegerilor prezidenţiale câştigate de Nicolas Maduro, au anunţat surse europene citate de AFP, potrivit agerpres.

Miniştrii de externe ai ţărilor membre în UE, reuniţi la Luxemburg, au adăugat numele a 11 demnitari ai regimului pe lista venezuelenilor cărora le este interzisă eliberarea de vize şi ale căror bunuri de pe teritoriul UE vor fi îngheţate, a precizat aceeaşi sursă de informaţie. Identităţile acestor demnitari vor fi comunicate după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al UE.

Citeşte şi: TOŢI poliţiştii dintr-un oraş mexican au fost arestaţi

UE a sancţionat deja, în ianuarie, şapte demnitari venezueleni acuzaţi că sunt responsabili de grave încălcări ale drepturilor omului în timpul reprimării manifestaţiilor organizate de opoziţie în perioada aprilie şi iulie 2017.

Sancţiunile se traduc prin îngheţarea bunurilor şi interdicţia de a le elibera vize pentru intrarea pe teritoriul UE. Uniunea a impus, de asemenea, un embargo asupra livrărilor de arme şi de materiale şi mijloace tehnice ce ar putea servi la o reprimare pe plan intern.

Citeşte şi: Cutremur puternic în sudul Greciei

Bruxellesul cere organizarea de noi alegeri şi se declară “puternic îngrijorată de nevoile umanitare urgente ale populaţiei, inclusiv a numeroşi cetăţeni europeni care locuiesc în Venezuela, (nevoi) la care trebuie să se dea un răspuns urgent”.

Scrutinul, boicotat de opoziţie care denunţa “o mascaradă”, a fost câştigat de socialistul Nicolas Maduro, cu 68% din voturi, comparativ cu 21,2% cât a câştigat principalul său adversar Henri Falcon. Acesta din urmă a denunţat un vot “fără legitimitate” şi a cerut noi alegeri până la sfârşitul anului. 

Tags: Nicolas MadurosanctiuniUniunea Europeană (UE)Venezuela
Categorii: Știrile zilei