UE încearcă să-i evacueze pe cei 1.500 de cetăţeni europeni blocaţi în Khartoum

Publicat:

Uniunea Europeană face demersuri pentru a obţine o încetare a focului în Sudan în vederea evacuării pe cale terestră a celor aproximativ 1.500 de cetăţeni europeni blocaţi în Khartoum din cauza luptelor, a anunţat vineri un diplomat european, citat de AFP, potrivit agerpres

”Evacuarea nu se va putea face prin aeroport, care este închis, ci pe cale terestră şi avem nevoie de o încetare a focului de trei zile pentru a desfăşura o asemenea operaţiune. pentru moment nu sunt întrunite condiţiile de securitate pentru a avea în vedere o astfel de operaţiune, dar vom fi pregătiţi când va veni momentul”, a adăugat el.


Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Operaţiunea de evacuare este coordonată de Franţa şi Grecia.

În Sudan au loc confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid (FSR), Mohamed Hamdan Daglo.

Situaţia din Sudan va fi discutată în timpul reuniunii miniştrilor de externe din UE ce are loc luni la Luxemburg.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi-a intensificat dialogul cu liderii ţărilor din regiune în ultimele zile; el a discutat cu secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Abul Gheit, şi cu ministrul de externe egiptean, Sameh Hassan Shoukry.

Uniunea Europeană are o delegaţie la Khartoum şi şapte ţări (Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda, Grecia şi Republica Cehă) au reprezentanţe în capitala sudaneză.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

”Organizaţiilor africane le revine să acţioneze pentru a obţine o încetare a focului. Este în joc stabilitatea regiunii”, a insistat diplomatul european.

Părţile beligerante au ignorat apelurile la încetarea focului pe perioada sărbătorii musulmane Aid el-Fitr, care încheie luna sacră a Ramadanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.