
Uniunea Europeană (UE) a îndemnat marţi Teheranul să continue să-şi respecte angajamentele privind activităţile sale nucleare şi ‘studiază’ decizia autorităţilor iraniene de a-şi creşte capacitatea de îmbogăţire a uraniului, informează AFP, potrivit agerpres.
Iranul a notificat luni Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) cu privire la elaborarea unui plan pentru majorarea capacităţii sale de îmbogăţire a uraniului prin creşterea numărului de centrifuge, a anunţat marţi vicepreşedintele iranian Ali Akbar Salehi.
Citeşte şi: Iranul va informa AIEA despre creşterea capacităţii de îmbogăţire a uraniului
‘Studiem anunţurile’ autorităţilor iraniene, a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini, în timpul unui briefing de presă al Comisiei. ‘Vom continua să respectăm angajamentele asumate în cadrul acordului asupra programului nuclear atâta vreme cât Iranul va continua să şi le respecte pe ale sale’, a subliniat Kocijancic.
‘AIEA a confirmat pentru a 11-a oară că Iranul continuă să respecte acordul şi ne pregătim să apărăm interesele europene (împotriva sancţiunilor americane) şi să menţinem acordul. Vom face maximum posibil pentru a păstra beneficiile acordului pentru Iran’, a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei europene.
”A fost depusă ieri (luni) la Agenţie o scrisoare privind începerea unor activităţi”, a afirmat Salehi, citat marţi de agenţia iraniană de presă Fars. ”Dacă permit condiţiile, probabil că mâine seară, la Natanz (centru), vom putea declara deschiderea unui centru de producere de noi centrifuge”, a adăugat Salehi, care este şi preşedintele Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OIEA).
Potrivit oficialului iranian, activităţile nucleare ale Teheranului vor rămâne în cadrul acordului privind programul nuclear iranian încheiat în 2015 de către Iran cu marile puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania).
Citește și : ONU cere Statelor Unite să nu mai reţină migranţii şi să oprească separarea copiilor
Europenii, China şi Rusia, ceilalţi semnatari ai acordului, doresc menţinerea lui. Pentru moment, Iranul rămâne în acord, dar a avertizat că îşi va relansa programul de îmbogăţire la scară industrială dacă acordul va fi periclitat.
Teheranul a susţinut în mod constant că activităţile sale nucleare sunt civile.
This post was last modified on 05/06/2018 16:47 16:47