UE îndeamnă Londra să-şi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat prin Brexit

Publicat:

Europenii au pus Londra în gardă, luni, împotriva oricărei tentaţii de a reveni asupra angajamentelor pe care şi le-a asumat prin Brexit, cu o zi înaintea unor negocieri dificile cu privire la viitoarea relaţie a UE cu regatul Unit după Brexit, relatează AFP, scrie news.ro.

Odată cu apropierea finalului perioadei de tranziţie, în care reglementările europene se aplică pe teritoriul britanic, până la sfârşitul lui decembrie, negocierile în vederea unui acord de liber-schimb rămân în impas.


Citește și : Proteste cu sticle incendiare în Africa de Sud din cauza unei reclame la… șampon

Premierul Boris Johnson s-a declarat pregătit să trântească uşa, la jumătatea lui octombrie, în lipsa unui compromis, alimentând astfel temeri cu privire la un ”no deal” care poate fi distrugător din punct de vedere economic, într-o perioadă a unei crize istorice din cauza pandemiei covid-19 şi care ar putea afecta, prin ricoşeu, lira sterlină pe pieţe.

Atmosfera deja furtunoasă a devenit şi mai sumbră în urma unor dezvăluiri Financial Times.

Potrivit cotidianului economic, Guvernul britanic urmează să prezinte – miercuri – un text de lege cu privire la anumite părţi ale acordului care a reglementat ieşirea din UE la 31 ianuarie, inclusiv cu privire la reglementări vamale în Irlanda de Nord.

Dispoziţiile respective prevăd menţinerea anumitor reglementări UE în provincia britanică, cu scopul de a garanta absenţa unei frontiere fizice şi a evita reapariţia unor tensiuni în această regiune, însângerată de 30 de anide ”tulburări”.

Downing Street a confirmat măsuri ”limitate” vizând să ”clarifice” acest protocol, în vederea îndepărtării oricărei ”ambiguităţi” şi evitării unor ”consecinţe neprevăzute” ale textului asupra procesului de pace sau pieţei interne britanice.

Însă europenii au văzut roşu în faţa ochilor.

”Am încredere în Guvernul britanic să pună în aplicare Acordul Retragerii, o obligaţie în virtutea dreptului internaţional şi o condiţie prealabilă a oricărui partenerait viitor”, a avertizat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Tot ceea ce s-a semnat în trecut trebuie să fie respectat. Este garanţia încrederii în viitor”, a subliniat şa postul francez de radio France Inter negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

”TRECEM LA ALTCEVA”

Catalogând respectarea acordului ieşirii regatului din Uniune drept o ”problemă de încredere”, un purtător de cuvânt al Comisiei a anunţat că subiectul urmează să fie abordat de către Michel Barnier şi omologul său briotanic David Frost în cadrul negocierilor, la Londra, asupra relaţiei post-Brexit.

Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani după un referendum istoric care a marcat sfârşitul a aproape 50 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană. Însă regatul rămâne reglementat de prevederi europene până la sfârşitul lui decembrie, în timp ce cele două părţi încearcă să încheie un acord de liber-schimb.

Negocierile s-au împotmolit în domeniul pescuitului şi în condiţiile concurenţei echitabile.

Zilele trec, iar Bruxellesul a evocat necesitatea unui acord, până la sfârşitul lui octombrie, pentru a permite ratificarea europeană a textului la timp, însă Boris Johnson a făcut presiunea să crească luni.

”UE a fost foarte clară cu privire la calendar. Şi eu. Trebuie să încheiem un acord cu prietenii noştri europeni până la Consiliul European de la 15 octombrie, pentru ca el să intre în vigoare până la sfârşitul anului”, a subliniat liderul conservator.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, ”trebuie să acceptăm şi să trecem la altceva”, a avertizat Johnson, dând asigurări că neajungerea la un  acord ar fi ”un rezultat bun” care va permite Regatului Unit ”să prospere” prin ”libertatea de a încheia acorduri comerciale cu toate ţările din lume”.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

”Chiar în acest stadiu trardiv, dacă UE este pregătită să-şi regândească poziţia (…), eu aş fi încântat”, a dat asigurări Johnson.

În lipsa unui acord, numai reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care prevăd taxe vamale mari şi controale vamale aprofundate s-ar aplica şi ar conduce la costuri suplimentare ale întreprinderilor, riscând să perturbe anumite aprovizionări.

”Dacă Downing Street vrea să se arunce într-adevăr de pe faleza Brexitului din motive ideologice, UE nu va avea absolut niciun mijloc de a împiedica acest lucru”, a apreciat o sursă diplomatică europeană de la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 20.07.2024 până...

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.