X

UE îndeamnă Rusia şi SUA să păstreze în picioare Tratatul INF

Uniunea Europeană (UE) a îndemnat luni SUA şi Rusia să continue dialogul, pentru a menţine Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), semnat de cele două puteri în timpul războiului rece şi din care SUA vor să se retragă în mod unilateral, după ce au denunţat încălcări ale acestuia de către Rusia, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“SUA şi Federaţia Rusă trebuie să continue un dialog constructiv pentru a menţine acest tratat şi a se asigura că el este pus în aplicare într-un mod complet şi verificabil, ceea ce desigur este un lucru crucial pentru securitatea Europei şi cea globală”, a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Citeşte şi: Un tren de pasageri a sărit de pe şine în Taiwan. Cel puţin 18 morţi

“Aşteptăm desigur ca Federaţia Rusă să răspundă, într-un mod substanţial şi transparent, îngrijorărilor privind modul în care ea aplică acest tratat”, a adăugat Kocijancic.

Datorită Tratatului INF, care “a contribuit la încheierea războiului rece”, aproape 3.000 de rachete cu focoase nucleare şi convenţionale au fost distruse, a mai spus aceasta.

Citeşte şi: Cutremur extrem de puternic în Canada

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminica aceasta că Statele Unite se vor retrage unilateral din Tratatul INF. Tratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) a fost semnat în 1987 de către preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, şi conducătorul sovietic Mihail Gorbaciov. Acest tratat, care a interzis utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km, a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 prin desfăşurarea de rachete SS-20 sovietice, cu focoase nucleare, îndreptate atunci împotriva capitalelor occidentale.

Tags: Federica MogherinirusiaSUATratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty)Uniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora