X

UE înregistrează o creştere a cererilor de azil

Cererile de azil s-au înmulţit în Uniunea Europeană în 2019 pentru prima dată de la vârful din 2015, conform datelor publicate miercuri de Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), relatează AFP, potrivit agerpres.

“Peste 714.000 de cereri au fost depuse în 2019” în cele 28 de ţări din UE, Norvegia şi Elveţia, “în creştere cu 13% comparativ cu 2018”, a precizat EASO într-un comunicat, subliniind că “este pentru prima dată din 2015 când au existat mai multe cereri decât în anul precedent”.

Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

În 2015, numărul cererilor de protecţie internaţională a atins un record de aproape 1,4 milioane, conform EASO.

Principalele trei ţări de origine ale solicitanţilor de azil sunt Siria (circa 72.000 de cereri, un nivel similar cu 2018), Afganistan (aproape 60.000, în creştere cu 30%) şi Venezuela (45.000, dublu faţă de 2018).

“Creşterea poate fi pusă pe seama în special a unei înmulţiri a cererilor înaintate de cetăţeni din mai multe ţări latino-americane exceptate de la vize” pentru a călători în Spaţiul Schengen, precizează EASO în acest raport. Şi, “într-o mai mică măsură, unei înmulţiri a cererilor înaintate de afgani şi de cetăţeni ai altor ţări”, a adăugat el.

Cererile de protecţie internaţională nu se finalizează cu decizii pozitive decât în 33% din cazuri, o cifră stabilă.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

Sirienii (85%), yemeniţii (82%) şi eritreenii (81%) sunt principalii beneficiari, în timp ce rata de răspunsuri pozitive este în general extrem de scăzută pentru cetăţenii din ţări exceptate de la vize (1% pentru nord-macedoneni, 5% pentru venezueleni, 6% pentru albanezi).

O cerere din zece a fost introdusă de o persoană căreia i-a fost deja refuzată solicitarea.

Tags: azilBiroul European de Sprijin pentru Azil (EASO)spatiul SchengenUniunea Europeană (UE)
Categorii: Externe