X

UE şi Iordania vor continua demersurile pentru crearea unui stat palestinian

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini şi omologul său iordanian Aymane Safadi au dat asigurări vineri, la Bruxelles, că nu vor abandona procesul de pace israeliano-palestinian şi nici obiectivul creării unui stat palestinian, relatează AFP, potrivit agerpres. 

‘Cu siguranţă nu am renunţat’, a declarat Federica Mogherini alături de şeful diplomaţiei iordaniene, după ce l-a primit la Bruxelles pentru a discuta criza declanşată de recunoaşterea de către preşedintele american Donald Trump a Ierusalimului capitală a Israelului.

Citeşte şi: Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi în Ierusalim, înainte de rugăciunea de pe Esplanada Moscheilor

‘Soluţia este clară, este soluţia a două state’ israelian şi palestinian, care trăiesc în pace împreună şi împărţind Ierusalimul drept capitală, a declarat Aymane Safadi. ‘Nu putem renunţa!’, a mai spus el.

Procesul de pace se află într-un punct mort din 2014, iar decizia lui Donald Trump provoacă temeri că Statele Unite vor susţine de acum colonizarea şi anexarea de către Israel a teritoriilor palestiniene, ceea ce ar face imposibilă crearea unui stat palestinian viabil.

‘Poate că (…) trebuie să avem un cadru regional şi internaţional diferit pentru ca procesul să avanseze’, a spus Mogherini, reiterând planul său de negocieri de pace directe într-un cadru mai larg decât Cvartetul pentru Orientul Mijlociu (Statele Unite, Rusia, UE şi ONU). Înaltul reprezentant al UE doreşte extinderea acestor negocieri cu implicarea Iordaniei, a Egiptului, Arabiei Saudite şi a Norvegiei.

Citeşte şi: Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor cu Marea Britanie pentru Brexit

‘Este esenţial, nu numai pentru poporul palestinian, să continuăm să sprijinim conducerea palestiniană, însă este de asemenea esenţial pentru securitatea Israelului’, a mai spus ea.

‘Lipsa perspectivei unui stat palestinian, cu autorităţi, un control al teritoriului, un stat normal şi independent, cu o capitală şi instituţii funcţionale este, în opinia mea, o ameninţare majoră pentru securitatea cetăţenilor israelieni, având în vedere situaţia din regiune’, a mai spus Mogherini.

Tags: Aymane SafadibruxellesFederica MogheriniierusalimiordaniaisraelONUPalestinarusiaSUAUniunea Europeană (UE)
Categorii: Sinteze