UE îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord cu Londra

Publicat:

Uniunea Europeană îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord comercial cu Regatul Unit, a susţinut negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, care a prezentat trei condiţii în această privinţă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Barnier a scris pe Twitter că acordul privind viitoarele relaţii comerciale între UE şi Londra trebuie să respecte autonomia blocului comunitar şi a Regatului Unit şi să ofere modalităţi de a pune în aplicare ceea ce s-a convenit deja.


Citeşte şi: Arabia Saudită îl felicită pe Biden pentru câştigarea alegerilor americane

De asemenea, acordul trebuie să furnizeze ”garanţii robuste pentru un comerţ liber şi corect şi pentru concurenţă loială pe baza unor standarde comune ridicate”, iar acestea să evolueze în timp în mod coerent.

În fine, cele două părţi trebuie să cadă de acord asupra unui acces stabil şi reciproc la pieţe şi la oportunităţile de pescuit, a explicat Michel Barnier.

În ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană şi cele două părţi încearcă să ajungă la un acord care va guverna schimburi comerciale în valoare de 1.000 de miliarde de dolari anual, de la 1 ianuarie 2021.

În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care Londra va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Citeşte şi: ATAC jihadist în apropiere de Bagdad: 11 oameni au fost ucişi!

Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale de ambele părţi.

Londra a respins posibilitatea amânării încheierii perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie, în pofida faptului că a trebuit să se concentreze pe combaterea epidemiei de COVID-19, care a consumat resurse financiare substanţiale ale guvernului britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.