X

UE îşi intensifică pregătirile pentru scenariul absenţei unui acord Brexit

Uniunea Europeană ‘îşi intensifică’ pregătirile pentru scenariul absenţei unui acord în urma negocierilor cu privire la Brexit, a declarat luni Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, după noul impas intervenit în discuţiile desfăşurate în weekend, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Continuăm să muncim din greu pentru a ajunge la un acord, dar munca noastră de pregătire pentru evenimente neprevăzute se intensifică’, a declarat Schinas în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la executivul european.

Citeşte şi: Cod roşu de vreme severă în Franţa. Cel puţin cinci oameni au murit – VIDEO

Schinas a reiterat de fapt ceea ce constatase negociatorul şef european, Michel Barnier, duminică seara după întâlnirea cu omologul său britanic, Dominic Raab, reiterând că ‘punctele-cheie au rămas nerezolvate’ în cursul negocierilor.

Discuţii intense de ultim moment au avut loc duminică, înaintea summitului european preconizat pentru miercuri, dar acestea nu au permis deblocarea negocierilor între Londra şi Bruxelles, care se împiedică de soarta frontierei irlandeze după Brexit.

Nu se aşteaptă noi negocieri până la dineul de miercuri între liderii europeni la Bruxelles, a declarat Margaritis Schinas.

Citeşte şi: CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

Partidul nord-irlandez DUP, esenţial pentru menţinerea majorităţii premierului Theresa May în parlamentul britanic, a apreciat luni că este ‘probabil inevitabil’ ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord.

Theresa May urmează să-i informeze luni după-amiază pe deputaţii britanici cu privire la evoluţia negocierilor cu Uniunea Europeană asupra Brexitului, la o zi după eşecul intervenit în deblocarea discuţiilor, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

‘Prim-ministrul va informa Camera (Comunelor)’, a declarat acesta în cadrul unei conferinţe de presă.’Suntem încrezători în posibilitatea de a ajunge la un acord în această toamnă’, a adăugat el, conform agenţiei de presă citate.

Tags: acordbrexitDominic RaabJean-Claude Junckermarea britanieMichel BarnierTheresa MayUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora