X

UE îşi reafirmă angajamentul faţă de Balcanii de Vest şi Parteneriatul estic

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că va efectua un turneu în Balcanii de Vest, înainte de sfârşitul acestei luni, pentru a transmite un semnal puternic al angajamentului faţă de procesul de aderare al acestor ţări la blocul comunitar, transmite agerpres.

Totodată, oficialul european a spus că Uniunea va intensifica sprijinul acordat acestei regiuni în cadrul noului plan economic şi de investiţii, a cărui valoare reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul regiunii. ”Facem acest lucru pentru că ştim că o investiţie în viitorul Balcanilor de Vest este o investiţie în viitorul UE”, a argumentat Ursula von der Leyen, în discursul său anual privind starea UE, rostit în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, şi dat publicităţii de Comisia Europeană.

Citeşte şi: Tot mai mulţi canadieni votează anticipat – Black News

”De asemenea, vom continua să investim în parteneriatele cu toate ţările din vecinătatea noastră – ne vom consolida, printre altele, implicarea în cadrul Parteneriatului estic, vom pune în aplicare noua Agendă pentru Mediterana şi vom continua să lucrăm la diferitele aspecte ale relaţiei noastre cu Turcia”, a mai spus Ursula von der Leyen. 

Citeşte şi: Prelaţii din Georgia, SPIONAŢI de serviciile de informaţii ale acestei ţări – Black News

Tags: Balcanii de vestComisia Europeană (CE)turciaUniunea Europeană (UE)Ursula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora