
Comisia Europeană a lansat miercuri o strategie de sprijinire a nouă state membre UE care se învecinează cu Rusia, Ucraina și Belarus, inclusiv România. Împrumuturi de miliarde de euro ar putea ajuta la inversarea declinului economic și demografic.
Mai multe regiuni din nouă state membre aflate pe Flancul Estic – Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria – au fost afectate “în mod special de războiul hibrid, migrația înarmată, perturbările economice și comerciale și declinul demografic”, potrivit stiripesurse.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Pachetul suplimentar de sprijin oferit de UE cuprinde mai multe măsuri, cea mai importantă fiind EastInvest, o facilitate prin care vor fi acordate împrumuturi în valoare de 28 de miliarde de euro, în cooperare cu Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială, pentru a relansa investițiile și activitatea comercială în regiunile afectate.
“Consolidarea regiunilor de la frontiera estică reprezintă o investiție strategică în securitatea, stabilitatea, coeziunea și competitivitatea Europei”, spune italianul Raffaele Fitto, vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme.
Strategia are cinci domenii prioritare.
În ceea ce privește securitatea și reziliența, UE urmează să dezvoltarea misiunea de supraveghere a Flancului Estic (Eastern Flank Watch) – anunțată anul trecut, construirea unui zid anti-drone, Scutul aerian european și Scutul spațial european.
Strategia își propune prioritizarea integrării energiei electrice a statelor baltice cu rețelele europene și dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de hidrogen, cum ar fi Coridorul nordic-baltic pentru hidrogen.
De asemenea, CE vrea să sprijine inițiativele din industria circulară, inclusiv a văilor simbiotice industriale și a centrelor regionale de bioeconomie.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Alocarea fondurilor între cele nouă state membre nu a fost încă stabilită. Pe 26 februarie va avea loc un eveniment în cadrul căruia va fi semnată o declarație de lansare a Facilității EastInvest. La conferință vor participa șefa CE, Ursula von der Leyen, și lideri din cele nouă state de pe Flancul Estic.
This post was last modified on 19/02/2026 17:20 17:20