
Uniunea Europeană intenționează să impună sancțiuni noi împotriva politicienilor din Republica Moldova implicați în acțiuni de destabilizare a situației interne, în special prin cumpărare de voturi și tentative de fraudare a alegerilor prezidențiale și a referendumului din toamna anului trecut. Măsurile vizează lideri ai blocului pro-rus „Victorie”, acuzați de influențarea frauduloasă a scrutinelor din 2023, scrie Europa Liberă, citată de IPN.
Conform proiectului de hotărâre analizat de Europa Liberă, pe lista celor vizați se află deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, membri ai partidului „Renaștere”, considerat continuatorul fostului partid „Șor”, interzis în 2023. Aceștia, împreună cu lidera formațiunii Natalia Parasca, sunt acuzați că au jucat roluri-cheie în schema de cumpărare a voturilor în alegerile din 2024.
Printre persoanele sancționate se numără și liderii altor partide din blocul „Victorie”, care au participat recent la un congres desfășurat la Moscova. Este cazul lui Alexandru Beșchieru, președintele formațiunii „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, al cărui partid a obținut primăria municipiului Orhei la alegerile locale din 2023, prin candidata Tatiana Cociu.
De asemenea, pe lista viitoarelor sancțiuni se regăsesc Vadim Grozavu (liderul partidului „Victorie”), Alexei Lungu (liderul partidului „Șansă”) și Victoria Furtună (lidera partidului „Moldova Mare”).
Printre entitățile vizate se află și compania rusă A7, deținută de Ilan Șor, despre care UE susține că a fost folosită pentru cumpărarea voturilor la scrutinul prezidențial și la referendum. Blocul „Victorie” și Centrul Cultural-Educațional Moldova din Moscova, creat de Ilan Șor și apropiații săi, vor fi și ele sancționate.
Sancționarea politicienilor și organizațiilor implicate în destabilizarea Republicii Moldova este posibilă datorită unui regim special de sancțiuni adoptat recent de UE, la solicitarea autorităților moldovene.
În trecut, Vlad Plahotniuc, Ilan Șor și Marina Tauber au contestat aceste sancțiuni la Curtea Europeană de Justiție. Plahotniuc a câștigat în octombrie 2024 procesul, invocând motive insuficient explicate, în timp ce Șor și Tauber au pierdut. Între timp, UE a reînnoit sancțiunile împotriva acestora.
Decizia oficială privind noile sancțiuni ar putea fi luată la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre UE, programată pentru 15 iulie.