UE își reafirmă angajamentul faţă de acordul nuclear cu Iranul

Publicat:

Uniunea Europeană şi trei state membre ale sale – Franţa, Germania şi Marea Britanie – şi-au reafirmat marţi angajamentul faţă de acordul nuclear cu Iranul, într-o întâlnire cu adjunctul ministrului de externe iranian Abbas Araghchi, a anunţat Comisia Europeană, potrivit dpa, potrivit agerpres.

Reprezentanţi ai Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) şi ai E3 (Franţa, Germania şi Marea Britanie, ţări semnatare ale acordului cu Teheranul), s-au întâlnit cu delegaţia iraniană cu câteva ore înainte ca preşedintele american Donald Trump să anunţe dacă SUA rămân sau nu parte a acordului menit să prevină dezvoltarea armelor nucleare de către Iran.


Citește și : Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură decizia lui Trump privind acordul nuclear cu Iranul

”UE şi E3 au folosit această ocazie pentru a reafirma sprijinul lor pentru continuarea implementării efective şi depline a acordului cu Iranul, de către toate părţile”, a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.

Uniunea Europeană este pregătită să pună în aplicare acordul ”atât timp cât Iranul îşi respectă obligaţiile”, a afirmat, sub rezerva anonimatului, un reprezentant al Ministerului de Externe german la finalul întâlnirii de la Bruxelles.

”De asemenea, în următoarele câteva zile, este important să ţinem legătura cu toate părţile pentru a preveni o escaladare necontrolată”, a adăugat sursa citată.

Preşedintele american Donald Trump a dat termen până la 12 mai principalelor puteri europene semnatare ale acordului din 2015 cu Teheranul să ‘remedieze deficienţele groaznice’ ale acestui tratat, în caz contrar ameninţând că va refuza să extindă suspendarea sancţiunilor împotriva Iranului, prevăzută de acord.

Citește și : Erdogan sare la gâtul francezilor care au semnat manifestul ‘contra noului antisemitism’

JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) a fost semnat la 14 iulie 2015 de Iran şi şase mari puteri ale lumii: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania.

Liderul de la Casa Albă a criticat constant acordul, în care se promite ridicarea sancţiunilor impuse Teheranului în schimbul încetării de către Iran a eforturilor sale de dezvoltare a armelor nucleare. Trump solicită eliminarea din acord a clauzelor de caducitate pentru unele restricţii pe care SUA le impune Iranului, reguli mai dure privind inspecţiile şi limitarea dezvoltării rachetelor cu rază lungă de acţiune de către iranieni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Aportul ONU la activitatea Hamasului (editorial WSJ)

Aportul ONU la activitatea Hamasului UNRWA a recunoscut în sfârșit că angajații ei au participat la pogromul din 7 octombrie. ONU recunoaște în sfârșit, într-un mod...

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România La alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an din România,...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.