Când Comisia Europeană a prezentat Scutul european pentru democrație în toamna anului 2025, inițiativa a fost prezentată ca un răspuns mult așteptat la una dintre cele mai destabilizatoare forțe cu care se confruntă democrațiile europene: dezinformarea și manipularea informațiilor străine. Pachetul promite o coordonare mai puternică, detectarea mai rapidă a operațiunilor de influență ostile și crearea unui nou Centru european pentru reziliența democratică pentru a sprijini statele membre aflate în prima linie.
Însă, în timp ce Bruxellesul ia măsuri pentru a consolida apărarea colectivă a Uniunii, evoluțiile de pe Flancul estic al UE relevă un paradox îngrijorător. Într-o regiune expusă influențelor ostile și vizată frecvent de operațiuni de informare rusești, mai multe guverne își demontează în tăcere propriile apărări, amână reformele sau contribuie activ la răspândirea unor narațiuni manipulative, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
O analiză a nouă țări – Bulgaria, România, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia, Polonia și Cehia – prezintă imaginea unei regiuni care se îndreaptă în direcții divergente. În timp ce cetățenii din Flancul estic sunt alarmați și din ce în ce mai conștienți de amenințare, răspunsurile politice variază de la consolidarea reală a rezilienței la neglijarea instituțională și, uneori, la sabotaj deschis.
Un decalaj de încredere tot mai mare
Preocuparea publicului cu privire la dezinformare este remarcabil de consistentă în întreaga regiune. Datele Eurobarometrului din mai 2025 arată că o majoritate covârșitoare în aproape toate țările se teme că alegerile sunt distorsionate de informații false sau înșelătoare. În Ungaria, 82 % dintre respondenți și-au exprimat îngrijorarea că alegătorii își bazează deciziile pe dezinformare – cea mai mare cifră dintre țările analizate. Nivelul de îngrijorare rămâne la fel de ridicat în Lituania (75 %), Slovacia și Bulgaria (ambele 74 %), urmate de Polonia (71 %), Finlanda (70 %), Letonia (68 %) și România (65 %). Chiar și în Cehia, țara cea mai puțin alarmată din grup, aproape două treimi dintre respondenți consideră că dezinformarea ar putea influența alegerile electorale.
Această teamă nu este abstractă, ci se bazează pe expunerea zilnică. În Ungaria, mai mult de jumătate din populație se confruntă cu dezinformarea cel puțin o dată pe săptămână, iar aproape unul din patru respondenți declară că este expus zilnic. Slovacia și Letonia prezintă tendințe similare, în timp ce Finlanda – o țară recunoscută pe scară largă pentru alfabetizarea mediatică – raportează, de asemenea, întâlniri frecvente cu conținut manipulator.
Cetățenii sunt, de asemenea, remarcabil de aliniați în ceea ce privește soluțiile. În întreaga regiune, respondenții identifică în mod constant educația, alfabetizarea media și verificarea independentă a faptelor ca fiind cele mai eficiente instrumente de combatere a dezinformării. Apelurile la cenzură sunt rare, cererea dominantă fiind reziliența – capacitatea de a recunoaște, verifica și contextualiza informațiile.
Cu toate acestea, deși gradul de conștientizare al publicului a crescut semnificativ, încrederea în autoritățile naționale nu a urmat aceeași traiectorie.
Datele relevă o discrepanță tot mai mare între preocupările publicului și încrederea în capacitatea guvernelor de a răspunde. În mai multe țări, cetățenii își exprimă scepticismul profund cu privire la capacitatea autorităților naționale de a gestiona eficient dezinformarea.
Acest deficit de încredere este cel mai acut în Bulgaria, unde majoritatea respondenților descriu combaterea dezinformării ca fiind o „sarcină imposibilă” în condițiile actuale. Doar 38 % cred că autoritățile naționale pot face față problemei. În Cehia și Slovacia, mai multe persoane nu au încredere în capacitatea statului de a reacționa decât au încredere. România și Ungaria prezintă atitudini similare polarizate.
Finlanda se remarcă ca o excepție. Respondenții locali exprimă cel mai înalt nivel de încredere în autoritățile naționale, ceea ce reflectă o credibilitate instituțională mai puternică, chiar și în contextul constrângerilor politice.
O tendință secundară frapantă se conturează atunci când se compară încrederea în guvernele naționale cu încrederea în UE. În multe state din Flancul estic, cetățenii au mai multă încredere în capacitățile UE decât în propriile capitale. În Bulgaria, Letonia, Slovacia și Cehia și chiar în Ungaria, încrederea în capacitatea UE de a combate dezinformarea depășește încrederea în autoritățile naționale.
Când guvernele subminează lupta
Cele mai grave cazuri se regăsesc acolo unde guvernele au inversat sau reorientat în mod activ eforturile de combatere a dezinformării.
În Slovacia, progresele înregistrate după 2018 – inclusiv înființarea de unități de comunicare strategică și organisme de experți finanțate prin proiecte ale UE – s-au destrămat rapid după alegerile din 2023. Guvernul lui Robert Fico a desființat sau a restrâns instituțiile însărcinate cu combaterea amenințărilor hibride. Înalți funcționari au respins experții ca fiind „activiști politici”, care ar fi spus oamenilor ce să gândească, în timp ce liderii politici au răspândit în mod deschis narațiuni pro-ruse.
Site-urile web de propagandă rusească au rămas accesibile în Slovacia începând cu august 2025, ceea ce a făcut ca această țară să fie cea mai slabă în aplicarea sancțiunilor UE împotriva mass-mediei ruse. În același timp, reprezentanții guvernului au acuzat aliații occidentali, și nu Moscova, de interferență, distorsionând și mai mult peisajul amenințărilor.
Ungaria prezintă un model diferit, dar la fel de îngrijorător. Guvernul nu numai că a neglijat politicile de combatere a dezinformării, ci le-a transformat în arme. Partidul Fidesz al lui Viktor Orbán a încercat să redefiniească „știrile false” în moduri care estompează granița dintre dezinformare și jurnalism independent. Mass-media publică și canalele pro-guvernamentale difuzează activ narațiuni rusești despre Ucraina și UE, în timp ce canalele independente sunt acuzate că servesc intereselor străine.
Crearea Oficiului pentru Protecția Suveranității și propunerea de „lege privind transparența” au fost prezentate ca măsuri împotriva influenței străine, dar, în practică, vizează societatea civilă și organizațiile media care depind de finanțare străină, adesea din partea UE. Această inversare a produs un paradox: sondajul Eurobarometru a relevat că populația Ungariei are una dintre cele mai mari cereri de verificare a faptelor din regiune, însă statul subminează în mod activ cei care o furnizează.
Retragere prin neglijare
În alte țări, eroziunea este mai discretă, dar nu mai puțin importantă.
România ilustrează modul în care dezinformarea poate înflori într-un vid instituțional. Dezinformarea a crescut în timpul pandemiei de COVID-19 și a atins noi culmi în timpul alegerilor prezidențiale anulate din 2024. Cu toate acestea, răspunsul statului a fost minim. Strategia națională de apărare pentru 2025-2030 nu se mai angajează să combată dezinformarea, invocând în schimb responsabilități fragmentate și lipsa unei metodologii. Măsurile concrete lipsesc, lăsând ministerele să emită ocazional respingeri, în timp ce campaniile coordonate rămân în mare parte fără răspuns.
Cehia reflectă o ambivalență similară. În ciuda preocupării crescânde a opiniei publice și a implicării tot mai mari la nivelul UE, unitatea de comunicare strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a fost desființată sub noua conducere. Această măsură continuă un model de subinvestiții, întrucât și guvernul anterior a fost criticat pentru că nu a acordat prioritate acestei probleme.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Bulgaria, între timp, funcționează fără o strategie națională dedicată sau o unitate specializată în combaterea dezinformării. Ministerele derulează inițiative izolate, inclusiv un „radar de dezinformare” la Ministerul Apărării, dar țara se bazează în mare măsură pe cadrele UE. Încrederea publicului rămâne, în consecință, scăzută, ceea ce întărește sentimentul de fragilitate instituțională.
Eforturi pentru a ține pasul
Polonia și Letonia ocupă o poziție intermediară. Există voință politică, dar persistă slăbiciuni structurale.
Polonia se numără printre țările cele mai vizate din UE, confruntându-se cu sute de campanii manipulative în ultimii ani. Cu toate acestea, nu a avut o strategie națională coerentă și nu a reușit să pună în aplicare Legea serviciilor digitale a UE până la termenul limită, ceea ce a determinat avertismente din partea Comisiei Europene. Eforturile actuale sunt repartizate între ministere, deși guvernul s-a angajat să acorde prioritate dezinformării și securității cibernetice începând din 2026. Încrederea publicului rămâne relativ ridicată în comparație cu alte țări, ceea ce sugerează un optimism prudent mai degrabă decât încredere în structurile existente.
Letonia a luat măsuri decisive încă de la început, blocând canalele de televiziune și platformele online legate de Kremlin și reducând expunerea la propaganda rusă. Cu toate acestea, eforturile de combatere a dezinformării au devenit în mare parte bazate pe proiecte, dependente de finanțare pe termen scurt. O vulnerabilitate critică rămâne nerezolvată: majoritatea contraargumentelor finanțate de stat sunt produse în limba letonă, nereușind să ajungă la publicul vorbitor de limbă rusă, cel mai receptiv la narațiunile Kremlinului.
Constrângeri și cooperare
Chiar și Finlanda — adesea citată ca model de reziliență — se confruntă cu constrângeri interne. Deși țara găzduiește Centrul european de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride (EU–NATO Hybrid CoE) și beneficiază de un nivel ridicat de alfabetizare media, aceasta nu dispune de o strategie națională coordonată de apărare a informațiilor. Reducerile bugetare și prudența politică, în special în cadrul ministerelor controlate de Partidul Finlandezilor, au dus la reducerea cercetării și analizei conduse de stat. Responsabilitatea revine din ce în ce mai mult radiodifuzorilor publici și organizațiilor independente.
Lituania se află într-un contrast puternic. Guvernul a tratat dezinformarea ca pe o amenințare geopolitică pe termen lung și a investit masiv în cooperarea internațională. Un acord la nivel înalt cu OCDE vizează consolidarea „rezilienței instituționale și sociale”, cancelarul guvernului Giedrė Balčytytė subliniind că democrațiile trebuie să acționeze colectiv pentru a rezista la amploarea propagandei generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Pe plan intern, Lituania acordă prioritate prevenirii în detrimentul reacției. Educația media este integrată în programele școlare și universitare, fiind completată de inițiative independente precum Melo detektorius, care joacă un rol central în monitorizarea și demascarea narațiunilor false. Deși provocările persistă, Lituania s-a impus ca unul dintre actorii cei mai coerenti și consecvenți din regiune în războiul informațional.
Un scut cu fisuri
Dovezile din partea estică indică o neconcordanță fundamentală între cetățeni și guvernele lor. În întreaga regiune, oamenii recunosc dezinformarea ca fiind o realitate cotidiană și o amenințare directă la adresa alegerii democratice. Se confruntă adesea cu ea, sunt îngrijorați de impactul său asupra alegerilor și solicită educație și verificare independentă ca fiind cele mai eficiente mijloace de apărare.
Vulnerabilitatea se află în altă parte. În prea multe capitale, combaterea dezinformării a devenit un inconvenient politic, o chestiune bugetară secundară sau un instrument de reducere la tăcere a criticilor, mai degrabă decât de combatere a influenței ostile. Dacă decalajul dintre preocupările publicului și acțiunile politice continuă să se adâncească, Europa riscă să construiască un scut al democrației cu fisuri grave.
