UE salută decizia social-democraţilor germani de a începe negocierile oficiale cu Angela Merkel

Publicat:

Un responsabil cu rang înalt din cadrul Comisiei Europene a salutat duminică ca fiind “o veste foarte bună” pentru UE acordul social-democraţilor germani de a începe negocierile oficiale cu conservatorii cancelarului Angela Merkel în vederea formării unei noi coaliţii, relatează AFP.

“O veste foarte bună pentru o Europă mai unită, mai puternică şi mai democratică!”, a reacţionat pe contul său de Twitter germanul Martin Selmayr, şeful de cabinet al preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la scurt timp după vot, conform agerpres .


“Salut simţul responsabilităţii de care a dat dovadă SPD votând pentru continuarea negocierilor de coaliţie cu CDU/CSU”, şi-a exprimat satisfacţia, de asemenea pe Twitter, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, francezul Pierre Moscovici.

Citește și : SUA au făcut apel la aliatul lor Turcia ”să dea dovadă de reţinere” în Siria

“Europa are nevoie de o social-democraţie angajată şi constructivă”, a subliniat Pierre Moscovici, membru al Partidului Socialist francez.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, a apreciat ca o “veste pozitivă pentru stabilitate în întreaga Europă perspectiva unui acord de coaliţie la Berlin”.

“Germania este un actor important pentru a face să avanseze procesul de reformă necesar ca Europa să fie mai eficientă aducând răspunsuri cetăţenilor”, a scris pe Twitter Antonio Tajani.

Partidul Social-Democrat (SPD) german a aprobat duminică după-amiază cu o scurtă majoritate deschiderea negocierilor oficiale cu conservatorii conduşi de Angela Merkel pentru formarea unui guvern comun.

Delegaţii SPD reuniţi la Bonn au aprobat cu 362 de voturi “pentru” din totalul de 642 demararea acestor discuţii care trebuie să pună capăt crizei politice din Germania, lipsită de un guvern şi de o majoritate după alegerile parlamentare din septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.