UE salută raportul ONU despre presupusele încălcări ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang din China

Publicat:

Uniunea Europeană a salutat joi raportul ONU despre presupusele încălcări ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang din China, alăturându-se apelului unor experţi ai Naţiunilor Unite de a “monitoriza îndeaproape” situaţia, potrivit AFP, scrie agerpres

Acest raport extrem de aşteptat, publicat marţi seară de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNHCR), “subliniază încălcările grave ale drepturilor omului care au loc la Xinjiang şi care, conform raportului, constituie crime internaţionale, în special crime împotriva umanităţii”, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.


Citește și : Economia Rusiei s-a contractat cu 0,4% în primul semestru din 2022

Raportul menţionează că există “probe credibile” de acte de tortură şi de violenţe sexuale faţă de minoritatea musulmană uigură şi face apel la comunitatea internaţională să acţioneze.

“Aşa cum arată raportul, situaţia drepturilor omului” la Xinjiang “necesită o atenţie urgentă din partea guvernului chinez, a Naţiunilor Unite (…), precum şi a comunităţii internaţionale în sens larg. UE se alătură apelului lansat de experţii ONU pentru a monitoriza îndeaproape şi pentru a evalua situaţia drepturilor omului în China”, a concluzionat Josep Borrell.

La rândul său, Germania a făcut apel joi la Beijing “să le acorde imediat tuturor locuitorilor din Xinjiang posibilitatea de a-şi exercita pe deplin drepturile”.

Citește și : Gazprom se aşteaptă la o creştere a veniturilor în 2022

În ceea ce o priveşte, China a denunţat ferm joi raportul ONU, spunând că este “o colecţie de dezinformări” şi “un instrument politic” creat de “zbiri” ai occidentalilor.

Într-o postare de joi pe Twitter, Josep Borrell i-a adus un omagiu Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, al cărei mandat s-a încheiat miercuri, salutând “leadership-ul” său şi “eforturile neobosite de a apăra drepturile tuturor (…), într-o perioadă în care drepturile omului sunt tot mai contestate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.