UE se angajează să ‘accelereze’ procesul de extindere a Balcanilor de Vest

Publicat:

Uniunea Europeană şi-a luat angajamentul marţi să “accelereze” procesul de extindere a Balcanilor de Vest, la finalul unui summit care i-a reunit pe liderii ţărilor membre ale UE şi pe cei ai ţărilor din zonă, desfăşurat la Tirana, primul de acest tip în regiune, relatează EFE, potrivit agerpres.  

“UE îşi reconfirmă angajamentul deplin şi neechivoc faţă de perspectiva de aderare la Uniunea Europeană a Balcanilor de Vest şi îndeamnă la accelerarea procesului de aderare, bazat pe realizarea de către parteneri a unor reforme credibile, pe o condiţionalitate echitabilă şi riguroasă şi pe principiul meritelor proprii, ceea ce este în conformitate cu interesul nostru comun”, se afirmă în declaraţia finală a summitului, convenită de către participanţi.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Textul subliniază că “parteneriatul între UE şi regiunea Balcanilor de Vest” este “strategic”, îndeosebi după războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, “care pune în pericol pacea şi securitatea europene”.

“Unitatea cu UE este un semn clar al orientării strategice a partenerilor, acum mai mult ca oricând, în contextul în care Rusia escaladează războiul său de agresiune împotriva Ucrainei”, se menţionează în declaraţie.

Dar, în acelaşi timp, “o viziune comună asupra viitorului implică responsabilităţi pe baze reciproce şi împărtăşirea aceloraşi valori”.

Astfel, UE salută hotărârea partenerilor din Balcanii de Vest de a susţine valorile şi principiile fundamentale europene, în concordanţă cu dreptul internaţional. De asemenea, UE salută angajamentul reafirmat al partenerilor din Balcanii de Vest faţă de supremaţia democraţiei, a drepturilor şi valorilor fundamentale şi a legii, inclusiv separarea puterilor, potrivit textului.

Acesta este motivul pentru care UE îşi îndeamnă partenerii “să realizeze progrese rapide şi susţinute în direcţia alinierii depline la politica externă şi de securitate comună (PESC) a UE şi să acţioneze în consecinţă”, “inclusiv” în privinţa adoptării de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza războiului în Ucraina.

În acest context, liderii ţărilor participante au cerut Serbiei şi Kosovo să se abţină de la “acţiuni unilaterale” care ar putea duce la o escaladare a tensiunii, subliniind că ambele părţi au “responsabilitatea comună de a garanta pacea şi stabilitatea”.

Potrivit declaraţiei finale a summitului, “UE sprijină în continuare pe deplin angajamentul partenerilor din Balcanii de Vest faţă de cooperarea regională incluzivă şi de consolidare a relaţiilor de bună vecinătate, inclusiv cu statele membre ale UE”.

UE îndeamnă, de asemenea, Serbia, Kosovo, Muntenegrul, Macedonia de Nord, Albania şi Bosnia şi Herţegovina să “continue reformele” cerute de Bruxelles, “în special” în ceea ce priveşte statul de drept, independenţa justiţiei şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate.

Liderii UE şi ai ţărilor din Balcanii de Vest au subliniat că “Rusia este singura responsabilă pentru actualele crize din domeniul energetic şi cel economic” şi, în acest sens, UE va ajuta cele şase ţări care aspiră să adere la clubul comunitar să atenueze efectele negative asupra economiilor şi societăţilor lor prin acordarea unui pachet de sprijin în valoare de 1 miliard de euro, sub formă de granturi, care poate aduce investiţii în valoare de 2,5 miliarde de euro.

De asemenea, UE este dispusă să permită celor şase ţări din regiune să poată participa la achiziţiile comune de gaz şi hidrogen pe care Cei 27 doresc să le achiziţioneze de la state terţe, ca o modalitate pentru toţi de a “reduce dependenţa de gazul rusesc”.

Declaraţia include şi angajamentul UE de a ajuta Balcanii de Vest să facă faţă atacurilor cibernetice, în urma acestui summit în cadrul căruia liderii au convenit să coopereze în ceea ce priveşte controlul fluxurilor de migraţie şi schimbul de studenţi prin intermediul programului Erasmus.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Conform declaraţiei de la Tirana, publiată pe site-ul Consiliului UE, utilizarea rutei de migraţie din Balcanii de Vest a înregistrat o creştere semnificativă de la începutul anului 2022. Gestionarea migraţiei rămâne o provocare şi o responsabilitate comună, urmând a fi abordată de UE şi Balcanii de Vest împreună, în strânsă colaborare. În acest scop, UE şi-a majorat în mod substanţial sprijinul financiar acordat regiunii, o sumă de peste 170 de milioane de euro fiind deja furnizată sub formă de asistenţă bilaterală şi regională în cadrul Instrumentului pentru Asistenţă de Preaderare (IPA) III.

”Sunt necesare eforturi susţinute şi extinse pentru a aborda migraţia neregulamentară pe ruta Balcanilor de Vest, inclusiv pentru a combate introducerea ilegală de migranţi şi traficul de persoane. /…/ UE intenţionează să majoreze în mod substanţial finanţarea destinată Balcanilor de Vest pentru următorii ani în cadrul IPA III. Având în vedere presiunea sporită a migraţiei resimţită în regiune, sprijinul financiar puternic acordat de UE prin intermediul unor programe specifice va permite partenerilor să consolideze sistemele de azil şi de primire, să întărească protecţia frontierelor, să combată reţelele de introducere ilegală de migranţi şi grupurile infracţionale organizate şi să intensifice returnările din Balcanii de Vest în ţările de origine. În acest scop, UE a adoptat un nou program, care vizează consolidarea gestionării frontierelor, în valoare de 40 de milioane de euro, şi pregăteşte un al doilea program, care vizează creşterea capacităţii de combatere a introducerii ilegale de migranţi şi a traficului cu fiinţe umane, cu accent pe investigaţii şi urmăriri penale, în valoare de 30 de milioane de euro”, detaliază textul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.