X

UE și Grupul de la Lima încearcă influențarea diplomatică a țărilor care sprijină regimul Maduro

Uniunea Europeană şi blocul regional Grupul de la Lima au decis luni, la New York, să intervină pe lângă ţările care îl sprijină pe preşedintele venezuelan Nicolas Maduro, lărgind astfel sfera eforturilor diplomatice în vederea unei tranziţii paşnice a puterii la Caracas, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Am decis să creăm un program de acţiune pe lângă ţările care sunt direct implicate în susţinerea regimului nelegitim al lui Nicolas Maduro pentru ca acestea să facă parte din soluţie”, a declarat ministrul peruan de externe Nestor Popolizio, fără a furniza detalii suplimentare.

Citește și: Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Eid al-Fitr

Popolizio a făcut acest anunţ la încheierea reuniunii desfăşurate la ONU la care au participat miniştrii de externe din Peru, Chile şi Canada – membre ale Grupului de la Lima -, Portugalia, Uruguay şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini – membri ai Grupului de Contact Internaţional.

Rusia, China, Cuba, Bolivia şi Nicaragua sunt de partea preşedintelui Maduro, denunţând în special decizia Statelor Unite de a-l susţine pe şeful opoziţiei Juan Guaido, care s-a auto-proclamat preşedinte interimar în ianuarie. Alte aproximativ 50 de state s-au alăturat de atunci SUA.

Participanţii la întâlnire au făcut apel, într-un comunicat comun, la o tranziţie paşnică care să cuprindă alegeri libere şi corecte, insistând în acelaşi timp asupra necesităţii ca ţările din regiune şi comunitatea internaţională să joace un “rol mai activ” pentru o revenire la democraţie, chiar “dacă soluţia trebuie să fie una venezueleană”.

Citește și: Londra și Berlin cer reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate pentru discutarea crizei din Sudan

Pentru a doua oară în ultimele câteva săptămâni delegaţiile regimului venezuelan şi opoziţiei s-au întâlnit pentru a discuta în Norvegia la sfârşitul lunii mai. Oslo a indicat că cele două tabere sunt dornice să avanseze spre o soluţie negociată a crizei.

Potrivit estimărilor ONU, 7 milioane de persoane, 1 venezuelean din 4, sunt lipsite de hrană, medicamente şi alte produse de primă necesitate. 

Tags: boliviacaracasChinaCubaGrupul de la LimaJuan GuaidoNestor PopolizioNicaraguaNicolas MadurorusiaSUAuniunea europeanaVenezuela
Categorii: Știrile zilei