X

UE și Japonia au convenit asupra întăririi cooperării bilaterale și reformării OMC

Uniunea Europeană şi Japonia au convenit joi să coopereze mai strâns cu privire la securitate, mediu şi comerţ şi au promis să urmărească o reformă pe termen lung a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OMC), transmite dpa, potrivit agerpres.

La mai puţin de trei luni de la intrarea în vigoare a unui acord comercial cu sferă largă de aplicare între cele două părţi, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au fost gazdele premierului japonez Shinzo Abe, cu care au discutat despre bilanţul relaţiei UE-Japonia şi despre summitul G20 de la Osaka din iunie.

Citește și: O lideră a vestelor galbene critică discursul lui Macron și cere continuarea protestelor

“Parteneriatul nostru strategic nu a fost niciodată mai puternic” a declarat Donald Tusk. “El este construit pe valorile comune ale democraţiei liberale, drepturilor omului şi angajamentelor noastre faţă de deschidere, cooperare, precum şi comerţ liber şi echitabil.”

Acordul comercial “este un rezultat al conducerii noastre care vizează menţinerea şi dezvoltarea unui regim de comerţ liber global împotriva tendinţelor mondiale ale protecţionismului”, a spus Abe.

Cele doua părţi privesc acum spre reuniunea de la Osaka ca la o şansă de a aborda revizuirea OMC.

În declaraţia comună dată publicităţii sunt menţionate intenţia de a continua eforturile pentru a realiza progrese în reformarea OMC şi necesitate aplicării eficiente a regulilor OMC în cazuri precum subvenţiile acordate industriei şi transferurile de tehnologie forţată.

Citește și: O româncă și fiica ei au fost ucise de un criminal în serie

UE şi Japonia doresc să determine statele membre ale G20 să accepte modalităţi prin care organismul internaţional să devină mai eficient.

Făcând apel la o reformă structurală, Juncker a declarat că “Japonia şi UE vor colabora pentru a se asigura că aceasta… să poată fi un succes autentic”.

Printre preocupările celor două părţi în legătură cu OMC se numără scăderea în dimensiune a organului de apel al OMC şi reducerea funcţionalităţii sale ca urmare a blocării de către SUA a procesului de înlocuire a judecătorilor care se pensionează.

Tags: Donald TuskJaponiaJean-Claude JunckerOMC (Organizaţia Mondială a Comerţului)osakaShinzo Abesummit G20uniunea europeana
Categorii: Diaspora