X

UE şi Marocul au convenit să-şi consolideze cooperarea după tragedia de la Melilla

Uniunea Europeană şi Marocul au convenit să coopereze mai strâns în combaterea traficului de persoane după ce cel puţin 23 de migranţi au murit în timpul unei încercări de treceri masive a graniţei din Maroc în enclava spaniolă vecină Melilla, au anunţat Madridul şi Rabatul într-un comunicat comun transmis vineri, citat de Reuters, potrivit agerpres

Anunţul survine după ce ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, şi ministrul marocan de Interne, Abdelouafi Laftit, s-au întâlnit la Rabat pentru a discuta despre cum pot fi abordate ceea ce ei numesc “noile strategii” folosite de migranţii care încearcă să ajungă pe teritoriul european, se menţionează în comunicat.

Citește și : Peskov: Potenţialul Rusiei este atât de mare încât doar o mică parte din el este folosit în Ucraina

“Marocul este un partener strategic, un partener angajat al UE când vine vorba de gestionarea migraţiei în mod ordonat. Şi suntem pregătiţi să ne aprofundăm cooperarea (…), lucrând împreună pentru reprimiri şi expulzări efective şi eficiente şi pentru analizarea căilor legale”, a precizat Johansson într-un video transmis de Spania împreună cu comunicatul comun.

Aproximativ 2.000 de migranţi au luat cu asalt graniţa cu Melilla la sfârşitul lunii iunie, ducând la două ore de ciocniri cu forţele de securitate marocane şi cu gărzile de coastă spaniole.

Aproximativ 100 dintre ei au reuşit în cele din urmă să treacă singura graniţă terestră dintre Europa şi Africa, însă câteva zeci au fost răniţi grav, iar ulterior au fost văzute imagini cu migranţi morţi adunaţi lângă un gard de la frontiera marocană.

Autorităţile marocane au transmis că migranţii au murit într-o ambuscadă şi că alţii au căzut în timp ce se urcau pe gard.

Organizaţii locale de apărare a drepturilor omului au afirmat că unele persoane au zăcut rănite la pământ ore în şir fără tratament medical, ceea ce a dus la creşterea bilanţului morţilor. ONU şi diverse organizaţii de apărare a drepturilor omului au cerut o anchetă independentă asupra ciocnirilor, în timp ce procuraturile din Maroc şi Spania au deschis propriile anchete.

La scurt timp după incident, premierul spaniol Pedro Sanchez a acuzat organizaţiile infracţionale de traficanţi că au pus la cale asaltul şi a mulţumit forţelor de securitate marocane pentru ajutorul lor în asigurarea securităţii frontierei.

Reprezentanţii Spaniei şi ai UE au mulţumit din nou vineri Marocului, dar au spus că ceea ce s-a întâmplat a fost “dureros” şi şi-au exprimat regretul pentru decese.

Citește și : Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timpul unui miting

“Este important să abordăm împreună aceste situaţii periculoase şi aceste grupuri bine organizate de trafic de persoane, pentru a salva vieţi şi pentru a gestiona migraţia în mod ordonat”, a precizat Johansson.

Acordul va include sprijin pentru managementul frontierei, întărirea cooperării poliţieneşti, inclusiv investigaţii comune, şi întărirea cooperării cu agenţiile UE, se mai menţionează în comunicat.

Tags: Abdelouafi LaftitmadridMelillarabat
Categorii: Diaspora