UE şi R.Moldova au convenit asupra lansării unui dialog de nivel înalt şi în domeniul politic şi al securităţii

Publicat:

Guvernul de la Chişinău a reafirmat aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi determinarea sa de a respecta angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană, în cadrul celei de-a şasea reuniuni a Consiliului de Asociere R.Moldova-UE, a declarat joi premierul moldovean, Natalia Gavriliţă, potrivit unui comunicat al executivului moldovean transmis AGERPRES.

Aceasta nu este doar o simplă declaraţie, ci reprezintă mandatul politic clar al noilor autorităţi în urma alegerilor parlamentare anticipate din iulie, a menţionat Gavriliţă, subliniind printre priorităţi reformarea justiţiei şi lupta anticorupţie.


Citește și : Turcia deportează mai mulţi migranţi pentru distribuirea unor postări ‘provocatoare’ pe social media

“Am convenit să lansăm un Dialog de nivel înalt şi în domeniul politic şi al securităţii între Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, a subliniat Gavriliţă, adăugând că, în cadrul acestui format, Chişinăul şi Bruxellesul vor aborda subiecte actuale de politică externă şi modalităţi de consolidare a rezilienţei împotriva ameninţărilor hibride, dezinformării şi situaţiilor de criză.

“UE rămâne partenerul nostru comercial şi investitor principal. Lucrăm intens pentru a exporta mai multe produse moldoveneşti pe piaţa europeană în baza DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, acord între UE şi Republica Moldova n.red), în mod special pentru a obţine exportul produselor de origine animalieră”, a afirmat şefa guvernului moldovean.

Un alt subiect important pe agenda discuţiilor de joi a vizat reglementarea conflictului transnistrean, conform comunicatului citat.

“Apreciem poziţia UE de sprijinire a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Vom lucra în continuare cu partenerii europeni pe platformele disponibile precum este dialogul nostru bilateral, dar şi formatul 5+2 pentru a avansa pe acest dosar”, a completat şefa executivului de la Chişinău.

Potrivit ei, discuţiile “fructuoase”cu mai mulţi comisari europeni “ne vor ajuta să avansăm pe calea integrării europene şi să valorificăm deschiderea manifestată de UE” în domenii de cooperare precum mediul înconjurător, sfera digitală, reducerea tarifelor la roaming.

Citește și : Captură record de metamfetamină în Laos

Gavriliţă a spus totodată că Republica Moldova este interesată să joace un rol mai activ în cadrul Parteneriatului Estic.

“Îmi doresc ca dialogul constructiv dintre Republica Moldova şi UE să continue să progreseze”, a declarat Natalia Gavriliţă, invitându-i într-o vizită “cât mai curând” la Chişinău pe şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, împreună cu alţi comisari europeni “pentru a continua discuţiile pe agenda noastră comună”, potrivit textului citat.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.