UE şi Regatul Unit au semnat noul acord ce reglementează statutul post-Brexit al Irlandei de Nord

Publicat:

Ministrul de externe britanic James Cleverly şi vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic au semnat vineri la Londra “Acordul cadru de la Windsor”, ce reglementează statutul post-Brexit al Irlandei de Nord, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres.

Înţelegerea, convenită între Londra şi Bruxelles pe 27 februarie, urmăreşte soluţionarea unor complicaţii comerciale apărute în urma ieşirii Regatului Unit din UE, în special evitarea ridicării unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi statul membru al UE Irlanda, care nemulţumeşte Bruxellesul, sau apariţia unei frontiere de facto în interiorul Regatului Unit, între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, care nemulţumeşte Londra.


Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

Compromisul, convenit după disensiuni şi negocieri îndelungate, protejează deopotrivă piaţa internă a UE cât şi piaţa internă a Regatului Unit, precum şi Acordul din Vinerea Mare care a pus capăt în 1998 conflictului intern nord-irlandez, se arată într-un comunicat comun emis de cele părţi semnatare.

Acordul de la Windsor substituie Protocolul nord-irlandez pe care l-a negociat iniţial fostul premier conservator britanic Boris Johnson în 2019.

Conform noului acord, Irlanda de Nord va face parte în continuare atât din piaţa unică comunitară a bunurilor – pentru a evita ridicarea unei frontiere fizice cu Irlanda, ceea ce ar periclita acordul de pace din 1998 – cât şi din piaţa internă britanică.

Concret, acest nou acord scuteşte de controale produsele britanice destinate Irlandei de Nord, nu însă şi pe cele destinate Republicii Irlanda, ţară membră a UE. Precedentul acord (protocolul nord-irlandez) prevedea controale pentru toate produsele sosite în porturile nord-irlandeze, fiind astfel creată o frontieră de facto între Irlanda de Nord şi Marea Britanie, situaţie faţă de care a protestat în special Partidul Democratic Unionist (DUP) nord-irlandez.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

Semnarea acordului vineri survine după ce parlamentul de la Londra a adoptat miercuri aşa-numita “frână de la Stormont”, o clauză a textului care conferă legislativului nord-irlandez puterea de a obiecta asupra aplicării vreunei viitoare legislaţii a UE pe care ar considera-o contrară intereselor provinciei britanice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.