X

UE şi SUA condamnă execuţiile ‘din motive politice’ a patru deţinuţi din Myanmar

Uniunea Europeană “condamnă cu fermitate” execuţiile “din motive politice” a patru deţinuţi din Myanmar, inclusiv doi responsabili ai opoziţiei, a reacţionat luni într-un comunicat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, transmite AFP, potrivit agerpres.   

“Aceste execuţii din motive politice reprezintă o nouă etapă către desfiinţarea completă a statului de drept şi o nouă încălcare flagrantă a drepturilor omului în Myanmar”, se arată în comunicat, care aminteşte că UE se opune pedepsei cu moartea, pe care o consideră “inumană, crudă şi ireversibilă”.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

La rândul său, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a condamnat categoric executarea celor patru de către junta aflată la putere în Myanmar, exprimându-şi totodată convingerea că aceste execuţii nu-i vor descuraja pe partizanii democraţiei din ţara asiatică.

“Aceste violenţe reprobabile demonstrează dispreţul total al regimului faţă de drepturile omului şi statul de drept”, dar “nu vor opri niciodată determinarea curajului popor birman”, a subliniat Blinken într-un comunicat.

Junta din Myanmar a executat patru prizonieri, printre care un fost deputat din partidul fostei lidere birmane Aung San Suu Kyi, a informat luni presa de stat, în contextul în care pedeapsa cu moartea nu a mai fost practicată de zeci de ani în această ţară.

Condamnaţii, printre care un militant activ pro-democraţie, au fost acuzaţi de “acte de teroare brutale şi inumane”, conform Global New Light of Myanmar.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

Potrivit jurnalului oficial, execuţiile au urmat “procedurile din închisoare”, fără a se preciza cum şi când au fost realizate.

De la lovitura militară din 1 februarie 2021, Myanmar a condamnat la pedeapsa capitală zeci de opozanţi ai juntei. Armata la putere continuă o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor săi cu peste 2.000 de civili ucişi şi peste 15.000 arestaţi de la lovitura de stat, potrivit unui ONG local.

Tags: detinutiJosep BorrellMyanmarUEuniunea europeana
Categorii: Știrile zilei