UE, SUA şi Japonia vor actualiza parteneriatul comercial trilateral

Publicat:

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia au convenit, miercuri, să actualizeze prevederile Parteneriatului comercial trilateral astfel încât să contracareze problemele apărute la nivel mondial din cauza practicilor unor ţări terţe, informează mediafax.

“Ambasadorul Katherine Tai, reprezentantul Statelor Unite pentru Afaceri Comerciale, Hagiuda Koichi, ministrul Economiei, Comerţului şi Industriilor din Japonia, şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, au anunţat ajungerea la un acord pentru înnoirea Parteneriatului trilateral, în scopul contracarării provocărilor mondiale generate de politici nespecifice economiei de piaţă şi practicilor ţărilor terţe”, anunţă Departamentul pentru Comerţ al Comisiei Europene, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.


Citește și : O lucrătoare umanitară spaniolă face ÎNCHISOARE în Israel

Delegaţiile Uniunii Europene, Statelor Unite şi Japoniei vor reîncepe activităţile în săptămânile următoare, urmând să aibă contacte directe cu ocazia Conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), programată în oraşul elveţian Geneva.

În ianuarie 2020, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia au stabilit să înăsprească reglementările privind subvenţiile din sectorul industrial şi au condamnat practicile transferului forţat de tehnologii, prin care unele ţări condiţionează accesul companiilor străine de oferirea informaţiilor privind tehnologii.

Citește și : Social-democraţii danezi pierd alegerile în Danemarca, iar extrema dreaptă suferă o lovitură grea

Uniunea Europeană şi Statele Unite critică frecvent practicile comerciale ale Chinei, în special cele privind acordarea subvenţiilor de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.