X

UE transferă Ucrainei 1,5 miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate

UE transferă Ucrainei 1,5 miliarde de euro din activele ruseşti îngheţate

Uniunea Europeană va transfera Ucrainei 1,5 miliarde de euro încasări din activele ruseşti îngheţate, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

Ţările occidentale au blocat active ruseşti suverane în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari după ce Moscova a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022.

Luna trecută, G7, grupul celor şapte democraţii majore, şi UE au convenit să utilizeze dobânzile obţinute din activele ruseşti îngheţate pentru a sprijini un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, ajutând-o să se apere împotriva invaziei Moscovei. Rusia a promis că va acţiona UE în justiţie.
Evenimente

“Astăzi transferăm 1,5 miliarde de euro încasări din activele ruseşti imobilizate pentru apărarea şi reconstrucţia Ucrainei. Nu există un simbol sau o utilizare mai bună pentru banii Kremlinului decât să facem din Ucraina şi din întreaga Europă un loc mai sigur în care să trăim”, a declarat von der Leyen.

Prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a mulţumit UE. “Mulţumesc doamnă von der Leyen şi UE pentru sprijinul dumneavoastră constant şi pentru această contribuţie semnificativă la apărarea şi reconstrucţia Ucrainei. Împreună, transformăm adversitatea în putere şi construim o Europă mai sigură şi mai rezistentă”, a reacţionat el.

Tags: ajutorucrainaUE
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zileiU.E.