X

UE va acorda Ucrainei şi Republicii Moldova ajutoare umanitare suplimentare înainte de sosirea iernii

Uniunea Europeană va acorda Ucrainei şi Republicii Moldova ajutoare umanitare suplimentare în valoare de 175 de milioane de euro înainte de sosirea iernii, a anunţat joi la Kiev comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, citat de dpa, potrivit agerpres.

“Iarna viitoare va aduce probabil probleme majore pentru Ucraina şi trebuie să fim pregătiţi”, a spus oficialul, care a promis Ucrainei şi adăposturi izolate pentru sezonul rece.

Citește și : SUA: Val de inculpări în urma unor transferuri de tehnologie în Rusia

“O capacitate temporară de adăpost va fi desfăşurată imediat în trei regiuni regiuni din Ucraina: Rivne, Bucea şi Harkov”, a precizat el.

Cele 175 de milioane sunt destinate educaţiei, asigurării alimentelor şi accesului la apă şi protecţiei împotriva frigului pentru cele mai vulnerabile categorii sociale, a mai spus Lenarcic.

De la începutul invaziei ruse, UE a acordat Ucrainei ajutoare umanitare de 485 de milioane de euro. În aceeaşi perioadă, Republica Moldova a beneficiat de un sprijin de acelaşi gen în valoare de 38 de milioane de euro.

Citește și : Liz Truss îşi anunţă demisia din funcţia de premier după 45 de zile de mandat

Tags: BuceaharkovJanez LenarcickievRivneucrainauniunea europeana
Categorii: Diaspora