UE va elimina Canada, Georgia şi Tunisia de pe lista ţărilor sigure

Publicat:

Uniunea Europeană urmează să elimine Canada, Georgia şi Tunisia de pe ‘lista albă’ a ţărilor ai căror cetăţeni pot intra pe teritoriul Uniunii fără restricţii legate de coronavirus, cum ar fi carantina sau testarea obligatorie; în acelaşi timp, Singapore va fi inclus pe lista respectivă, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE, reuniţi miercuri la Bruxelles, au decis eliminarea celor trei ţări din cauza creşterii puternice a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.


Citește și : Luare de ostatici într-o bancă din Georgia (VIDEO)

Propunerea va fi oficializată săptămâna aceasta, dacă niciunul din statele membre nu formulează obiecţii, au precizat doi diplomaţi europeni informaţi despre reuniune.

Pe lista ţărilor sigure mai figurau Australia, China, Coreea de Sud, Japonia, Noua Zeelandă, Rwanda, Thailanda şi Uruguay.

Deşi, conform listei, din China s-ar putea intra în UE fără restricţii, sosirile vor fi permise numai dacă Beijingul aplică acelaşi regim cetăţenilor europeni.

Citește și : Franţa INTERZICE un grup islamist

Lista este utilizată şi ca recomandare privind regulile de călătorie. Unele state europene aplică reguli diferite: Franţa şi alte ţări nu aplică nicio restricţie vizitatorilor din ţările de pe listă; Germania utilizează o versiune proprie, redusă a listei; Italia le cere celor sosiţi să se autoizoleze şi să se deplaseze la destinaţii cu vehicule private.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.