StiripesurseȘtirile zileiUE va participa la reuniunea inaugurală a 'Consiliului pentru pace', fără...

UE va participa la reuniunea inaugurală a ‘Consiliului pentru pace’, fără a deveni membră a noii structuri

Publicat:

Un comisar european va participa în această săptămână la reuniunea inaugurală a ‘Consiliului pentru pace’, iniţiativă lansată recent de către preşedintele american Donald Trump, fără ca Uniunea Europeană să adere pentru moment la noua structură, a anunţat luni blocul comunitar european, transmit AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Comisarul european pentru Mediterana, Dubravka Suica, se va deplasa la Washington pentru reuniunea prevăzută pentru joi, pentru a prezenta poziţia europeană privind situaţia din Fâşia Gaza.

Citeşte şi: Un bărbat a fost OMORÂT în bătaie într-un sat din Nisporeni – Stiripesurse.md

”Ea va participa la reuniunea ‘Consiliului pentru pace’ pentru partea specifică consacrată Gazei. Comisia Europeană, ţin să subliniez, nu devine membră a ‘Consiliului pentru pace”’, a declarat Guillaume Mercier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Mediterana, extindere, şi parteneriate internaţionale.

‘Consiliul pentru pace’, condus de Trump, a fost conceput pentru a se pune capăt conflictului din Fâşia Gaza, dar Carta sa îi încredinţează un obiectiv mai amplu, cel al soluţionării conflictelor militare din lume.


Fiecare membru permanent al ‘Consiliului pentru pace’ trebuie să vireze 1 miliard de dolari pentru a adera, ceea ce suscită critici conform cărora noua structură ar putea deveni o versiune ”cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU.

Într-o conferinţă de presă, Bruxellesul a subliniat luni că are ”o serie de întrebări” referitoare la noua iniţiativă, în special la ”sfera sa de aplicare, guvernanţa sa şi compatibilitatea cu Carta Naţiunilor Unite”.

Potrivit textului de opt pagini trimis în urmă cu câteva săptămâni statelor ”invitate” să participe, ”’Consiliul pentru pace’ este o organizaţie internaţională ce vizează promovarea stabilităţii, restabilirea unei guvernări fiabile şi legitime şi garantarea unei păci durabile în regiunile atinse sau ameninţate de conflicte”.

Citeşte şi:  Armata lui Bashar al-Assad a încercuit Statul Islamic în deşertul sirian. Miza este uriaşă

Textul insistă, printre altele, pe ”necesitatea unei organizaţii de pace internaţionale mai agile şi eficace”.

Donald Trump va fi ”primul preşedinte” al ‘Consiliului pentru pace’, ale cărui puteri prevăzute sunt extrem de extinse: el va fi singurul abilitat să ”invite” alţi şefi de stat şi de guvern să se alăture iniţiativei şi va putea revoca participarea loc în caz de ”veto cu o majoritate de două treimi din statele membre”.

Fiecare stat exercită un mandat cu o durată maximă de trei ani, cu excepţia statelor membre ce virează cel puţin 1 miliard de dolari în conturile ‘Consiliului pentru pace’ în primul an ce urmează intrării în vigoare a Cartei, mai menţiona textul, fără a face alte precizări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina și Moldova își ‘betonează’ legăturile de afaceri

Congresul Național al Ucraineanilor din Moldova a organizat pe 13 februarie 2026, la Casa Ucraineană din Chișinău, o întâlnire de afaceri dedicată antreprenorilor din...

Nicolae Pelin scapă de pedeapsă penală în dosarul „Metalferos”

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

VIDEO Procurorul care îl acuză pe Plahotniuc a primit ameninţări grave

Procurorul din dosarul „Frauda bancară”, în care este inculpat Vladimir Plahotniuc, a fost amenințat după ședința de judecată din 14 februarie. Incidentul ar fi...

Cod portocaliu de vânt și ninsori în aproape toată ţara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben și portocaliu de ninsori și vânt. Avertizarea este valabilă pentru perioada 17 februarie (ora 20:00) - 18...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.