UE vrea să înăsprească restricţiile la frontiere pentru ţările din afara blocului comunitar

Publicat:

Cele 27 de guverne din UE au convenit luni să înăsprească restricţiile la frontiere pentru călătorii care intră în spaţiul blocului comunitar, între care prezentarea unei dovezi privind testul negativ pentru COVID-19 care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare, potrivit DPA, scrie agerpres.    

Această cerinţă se va aplica şi călătorilor care vin în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale.


Citește și : Şeful diplomaţiei europene vrea să se întâlnească cu Aleksei Navalnîi la Moscova

Călătoriile neesenţiale sunt deja în marte parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

În cazul în care testele pentru COVID înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Această recomandare, care mai trebuie adoptată în scris, nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste pentru COVID-19 înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

Citește și : Rumen Radev mai vrea un mandat de preşedinte al Bulgariei

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.