UE vrea să se alieze cu statele pentru a cumpăra vaccinuri în avans

Publicat:

Comisia Europeană, care nu are decât o competenţă limitată în materie de sănătate, va propune statelor membre să negocieze în avans cu laboratoarele farmaceutice pentru a garanta un acces privilegiat la viitoare vaccinuri împotriva COVID-19, susţin surse din cadrul instituţiei, citate de AFP, potrivit agerpres.

Această nouă “strategie” urmează să fie discutată vineri cu miniştrii sănătăţii din UE, de la care Comisia speră să obţină susţinere politică, au explicat aceste surse în ajunul reuniunii.


Citește și : Trump autorizează sancţiuni economice împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale

O cursă pentru descoperirea unui vaccin s-a declanşat la nivel mondial între marile firme farmaceutice.

Naţiunile Unite au făcut apel ca viitorul vaccin împotriva noului coronavirus să fie considerat un “bun public mondial” accesibil tuturor, însă pandemia a alimentat disputele naţionaliste.

SUA au mizat pe mai multe societăţi în cadrul unei operaţiuni aşa-numite “Warp Speed”, potrivit New York Times.

Executivul UE va propune contracte de achiziţie anticipate, au explicat sursele din cadrul CE.

“Noi furnizăm fondurile, ei investesc, pregătesc vaccinul şi dacă vaccinul funcţionează noi obţinem un acces foarte rapid la vaccin”, au explicat ele.

În condiţiile în care laboratoarele încearcă să descopere un vaccin în timp record, douăsprezece până la 18 luni faţă de mai mulţi ani într-o perioadă normală, aceste avansuri la plată le permit să investească în capacităţi de producţie, în contextul în care testele clinice pe oameni nu sunt încă finalizate.

Riscul în acest tip de contract este ca testele să eşueze şi ca vaccinul să nu fie produs niciodată. Practic, Uniunea Europeană ar încerca să se acopere semnând contracte cu mai mulţi fabricanţi, ale căror proiecte sunt cele mai promiţătoare.

Executivul comunitar ar avea sarcina de a centraliza procedurile. Achiziţiile finale, odată un vaccin descoperit, vor fi realizate direct de cele 27 de state membre, pentru a vaccina circa 300 de milioane de europeni.

Citește și : Cartea lui John Bolton urmează să apară la 23 iunie, în pofida unor încercări de a o opri ale Casei Albe

Acest dispozitiv ar permite asigurarea faptului că nu există competiţie internă în interiorul UE, respectând în acelaşi timp competenţele statelor membre în materie de sănătate, au subliniat sursele citate.

Comisia estimează că are la dispoziţie un buget de peste 2 miliarde de euro, provenit din instrumentul de ajutor de urgenţă introdus pentru a susţine eforturile statelor membre de a lupta împotriva pandemiei.

Producţia de vaccinuri realizată în cadrul acestor contracte ar urma să fie benefică pentru întreaga lume, au mai precizat sursele citate, dând asigurări că nu este vorba despre contracte exclusive.

Potrivit Reuters, care citează oficiali ai UE, executivul comunitar ar urma să plătească în avans pentru până la şase potenţiale vaccinuri.

Practic, toate vaccinurile care vor intra în teste clinice în acest an sunt eligibile pentru achiziţii în avans, dar nu şi acelea produse exclusiv în SUA, întrucât Washingtonul a anunţat că nu va permite vânzări peste hotare până nu îşi va satisface propriile nevoi, au precizat oficialii citaţi de Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.