X

UE vrea sancţiuni extinse către preşedintele venezuelean Nicolas Maduro

Deputaţii europeni au cerut joi ca sancţiunile care vizează Venezuela să fie extinse către preşedintele Nicolas Maduro, avertizând că Uniunea Europeană nu recunoaşte alegerile din ţara latinoamericană decât dacă sunt libere, relatează AFP.

Cu 480 de voturi ”pentru”, 51 ”împotrivă” şi 70 de ”abţineri”, eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, ”au cerut ca sancţiunile să fie extinse la principalii responsabili ai agravării crizei politice, sociale, economice şi umanitare, respectiv preşedinte (Maduro), vicepreşedinte (Tareck El Aissami)” şi principalii responsabili militari, confor agerpres.

”UE nu ar trebui să recunoască alegerile decât dacă ele sunt libere şi echitabile”, estimează Parlamentul European într-un comunicat.

Citește și : Francezii susţin dreptul la azil, dar se declară sceptici în privinţa imigraţiei – SONDAJ

”Doar alegerile pe care Uniunea Europeană şi instituţiile sale, inclusiv Parlamentul, le vor recunoaşte (…) sunt alegeri bazate pe un calendar electoral realist, convenite în cadrul unui dialog naţional între toţi actorii vizaţi şi toate partidele politice, însoţite de condiţii de participare identice pentru toţi, echitabile şi transparente”, au argumentat parlamentarii.

Pe 22 aprilie a.c., în Venezuela vor avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, dar opoziţia nu s-a decis încă dacă va participa sau nu la scrutin.

Nepopularul preşedinte Maduro, urmaşul defunctului preşedinte Hugo Chavez, figură emblematică a stângii radicale latinoamericane, candidează pentru un nou mandat.

Anunţul privind alegerile prezidenţiale a intervenit după eşecul negocierilor dintre guvern şi opoziţie privind data scrutinului.

Această rezoluţie a PE a fost adoptată în aceeaşi zi în care Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat că a început ”examinări preliminare” privind crime împotriva umanităţii comise în Venezuela.

Tags: alegeriDeputaţiiNicolas MaduroTareck El Aissamiuniunea europeanaVenezuela
Categorii: Diaspora