UK a depăşit 53.000 de decese de coronavirus

Publicat:

Bilanţul deceselor cauzate de COVID-19 în Marea Britanie a ajuns la 53.077, conform unui calcul făcut de Reuters pe baza datelor din surse oficiale, ceea ce evidenţiază că Regatul Unit este una dintre cele mai puternic lovite ţări din lume de pandemie, transmite şi agerpres.

Bilanţul Reuters cuprinde morţi unde COVID-19 a fost menţionată pe certificatele de deces din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord până la 5 iunie şi din Scoţia până la 7 iunie. Bilanţul include şi decesele mai recente din spitale.


Citeşte şi: După 25 de zile de acalmie, coronavirusul REAPARE în Noua Zeelandă

Biroul Naţional de Statistică (ONS), care actualizează săptămânal datele, a precizat marţi că numărul deceselor legate de COVID-19 în Anglia şi Ţara Galilor până la 5 iunie a crescut la 47.820.

Numărul mare de decese a atras critici la adresa modului în care premierul Boris Johnson a gestionat pandemia, partidele de opoziţie şi unii oameni de ştiinţă spunând că Marea Britanie a impus prea lent măsuri de izolare sau a protejat prea târziu persoanele din aziluri.

Epidemiologii spun că mortalitatea excesivă – decesele din toate cauzele care depăşesc media pe cinci ani pentru această perioadă a anului – este cel mai bun mijloc de a stabili numărul persoanelor care au murit din cauza unei pandemii deoarece poate fi comparat la nivel internaţional.

Citeşte şi: Trump se teme de cartea lui John Bolton: S-ar putea confrunta cu o ‘problemă penală’

Deşi aceste date au nevoie de mai mult timp pentru a fi compilate, Marea Britanie pare să stea foarte prost şi la acest capitol.

Aproximativ 64.500 mai multe persoane decât în mod normal au murit în Marea Britanie în timpul pandemiei de coronavirus din acest an, conform celor mai recente date disponibile, a anunţat marţi responsabilul pentru analize de sănătate al ONS, Nick Stripe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Partidul Republican îl nominalizează oficial pe Trump drept candidatul său la preşedinţie

Partidul Republican îl nominalizează oficial pe Trump drept candidatul său la preşedinţie Partidul Republican l-a nominalizat oficial luni pe Donald Trump drept candidat al său...

Un cunoscut şaman anti-Putin, rămâne internat într-un centru psihiatric din Siberia

Un cunoscut şaman anti-Putin, rămâne internat într-un centru psihiatric din Siberia Un şaman cunoscut pentru că a vrut să-l "alunge" pe Vladimir Putin, va rămâne...

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave Liderul AUR, George Simion, s-a...

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat Prețul celui mai mare memecoin al lui Donald Trump MAGA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.