UK a vrut să trimită azilanții în insulele din Atlanticul de sud

Publicat:

Marea Britanie a avut în vedere un plan prin care solicitanţii de azil în regat ar fi fost trimişi la peste 6000 de kilometri distanţă, în teritorii britanice din Atlanticul de sud, dar ulterior s-a renunţat la această idee, considerată drept “ridicolă” de oponenţi politici, a relatat Financial Times, citat miercuri de Reuters și agerpres.

Potrivit ziarului, Ministerul de Interne de la Londra a luat în considerare construirea de centre de procesare a migranţilor pe insulele vulcanice Ascension şi Sf. Elena, după ce a studiat cum procedează alte ţări cu problemele migraţiei ilegale.


Citește și: Disney DĂ AFARĂ 28.000 de angajaţi

Ministrul de interne Priti Patel a renunţat la plan după ce a discutat cu alţi oficiali despre aspectele practice legate de transportul solicitanţilor de azil în respectivele locuri.

“Această idee ridicolă este inumană, complet lipsită de pragmatism şi peste măsură de costisitoare”, a comentat pe Twitter Nick Thomas Symonds, purtător de cuvânt al Partidului Laburist.

Ministerul de Interne britanic nu a comentat deocamdată aceste informaţii, dar potrivit ziarului citat un oficial a subliniat că Marea Britanie se mândreşte cu tradiţia de a le oferi refugiu celor care au nevoie de protecţie.

“Aşa cum au spus miniştrii, lucrăm la planuri de reformă a politicilor şi legislaţiei privind migraţia ilegală şi azilul pentru a ne asigura că putem să le acordăm protecţia adecvată celor care au nevoie, asigurând totodată că nu se abuzează de sistem şi că putem preveni infracţionalitatea legată de aceasta”, a spus oficialul citat.

Numărul migranţilor veniţi în Marea Britanie a crescut în acest an. Potrivit media, circa 1500 de oameni au traversat Canalul Mânecii în bărci şi ambarcaţiuni improvizate, doar în luna august.

În total, în perioada iunie 2019 – iunie 2020 în Regatul Unit au fost înregistrate peste 32.000 de solicitări de azil.

Citește și: Autorităţile din Belarus AU ÎNCHIS principalul site de știri

Financial Times a mai scris că ideea menţionată este o dovadă a influenţei fostului premier australian Tony Abbott, numit mai devreme în septembrie consilier comercial al guvernului britanic.

Australia dispune de centre de detenţie offshore pe insulele Nauru şi Manus, din Pacific. Politicile australiene şi centrele sale de detenţie pentru migranţi au fost criticate în mod repetat de ONU şi de organizaţii pentru drepturile omului. Solicitanţii de azil interceptaţi pe mare şi trimişi în aceste centre nu se pot instala în Australia, chiar dacă se stabileşte că sunt refugiaţi autentici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.