UK are o nouă bancnotă de 50 de lire sterline

Publicat:

Noua bancnotă britanică de 50 de lire sterline, care îl omagiază pe matematicianul şi specialistul în computere Alan Turing, a intrat în circulaţie miercuri, la trei luni după ce designul ei a fost dezvăluit de Banca Angliei, informează Reuters, potrivit agerpres.

Alan Turing este cunoscut în Marea Britanie pentru inventarea maşinilor care au descifrat mesajele codate transmise de trupele naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – contribuind astfel la victoria Aliaţilor – şi pentru lucrările sale ştiinţifice de dinainte de război care au pus bazele teoretice ale informaticii moderne. După război, Alan Turing a făcut descoperiri şi în biologia dezvoltării.


Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

“Plasarea imaginii lui Alan Turing pe această nouă bancnotă reprezintă o recunoaştere a contribuţiilor lui la dezvoltarea societăţii noastre, precum şi o celebrare a vieţii lui remarcabile”, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey.

Alan Turing era gay şi a trăit într-o perioadă în care raporturile sexuale între bărbaţi erau ilegale în Marea Britanie. A fost condamnat la închisoare pentru orientarea lui sexuală în anul 1952, şi-a pierdut autorizaţia care îi permitea să lucreze în laboratoare de maximă securitate din Marea Britanie şi a murit din cauza unei intoxicaţii cu cianură la mai puţin de doi ani după aceea, în urma unui incident pe care medicii legişti l-au considerat o sinucidere.

Guvernul britanic l-a graţiat postum în 2013, iar guvernatorul Andrew Bailey consideră că Alan Turing a fost tratat îngrozitor în timpul vieţii sale.

Agenţia britanică de spionaj GCHQ, pentru al cărei precursor Alan Turing a lucrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dezvăluit miercuri o operă de artă în onoarea celebrului inventator.

Noua bancnotă de 50 de lire sterline completează tranziţia Băncii Angliei de la bancnotele de hârtie la cele fabricate din polimeri mai durabili sau plastic.

Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

Bancnotele existente de 50 de lire vor circula în paralel cu noile bancnote din polimeri până la sfârşitul lunii septembrie 2022.

Bancnotele de 50 de lire reprezintă 357 de milioane dintre cele peste 4,5 miliarde de bancnote puse în circulaţie de Banca Angliei.

Bancnotele cu valori nominale mai mici sunt mult mai populare pentru tranzacţiile realizate de britanici în viaţa de zi cu zi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar...

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri asupra "creşterii necontrolate" a consumului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.