UK. Migraţia netă a scăzut drastic în primele 12 luni după referedumul Brexit

Publicat:

Migraţia netă în Marea Britanie a scăzut drastic în primele 12 luni de după referendumul de anul trecut cu privire la Brexit, iar peste trei sferturi din această scădere a rezultat din creşterea numărului de cetăţeni ai Uniunii Europene care au plecat din Regatul Unit şi diminuarea sosirilor, relevă date oficiale făcute publice joi, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Mai exact, în perioada iunie 2016-iunie 2017, imigraţia a scăzut la 572.000 – cu 80.000 de sosiri mai puţin -, în timp ce emigraţia a crescut la 342.000, cu 26.000 de plecări mai mult, numărul cetăţenilor UE reprezentând circa trei sferturi din scăderea migraţiei nete, a stabilit Oficiul naţional de statistică (ONS). În cele 12 luni precedente, migraţia netă a fost de 336.000.


Citeşte şi: Un palestinian a fost împuşcat MORTAL de un colonist israelian în Cisiordania – VIDEO

La scăderea totală a imigraţiei a contribuit cea a numărului de cetăţeni ai UE care au venit în Marea Britanie, cu 54.000 mai puţini, iar numărul cetăţenilor Uniunii care au plecat din Regat a crescut cu 28.000, ajungând la 123.000, a precizat oficiul.

Per total, numărul celor care vin să trăiască în Marea Britanie continuă să fie mai mare decât al celor care pleacă şi de aceea migraţia netă contribuie la creşterea populaţiei ţării, a menţionat Nicola White, responsabila ONS pentru migraţia internaţională, potrivit căreia este prea devreme pentru a se vorbi de o tendinţă pe termen lung. Numărul celor care vin în ţară având deja un angajament de lucru a rămas stabil, dar numărul celor care vin să-şi caute de lucru a scăzut cu 43% în cele 12 luni analizate, a precizat White.

Citeşte şi: Rusia pregăteşte RETRAGEREA militară din Siria

Înaintea alegerilor legislative anticipate din iunie, premierul Theresa May a promis că va respecta angajamentul guvernului său conservator de a reduce imigraţia netă sub nivelul de 100.000. Totodată, ea s-a angajat să restrângă libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE înspre Marea Britanie, după Brexit, precum şi să limiteze imigraţia provenită din afara Uniunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.