UK se rupe complet de UE la 1 ianuarie

Regatul Unit îşi va relua la 1 ianuarie controlul deplin asupra banilor noştri, frontierelor noastre şi legilor noastre, a declarat miercuri premierul britanic Boris Johnson, referitor la perioada de tranziţie care se încheie la finalul acestui an, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Această ţară nu doar a părăsit Uniunea Europeană, dar la 1 ianuarie ne vom relua controlul integral asupra banilor noştri, asupra frontierelor noastre şi asupra legilor noastre”, a declarat Johnson în parlament, repetând o formulă care l-a ajutat să câştige alegerile anul trecut.

Citeşte şi: Guvernul minoritar al lui Trudeau supravieţuieşte unui vot din parlamentul canadian

Runda de negocieri desfăşurată săptămâna trecută între Uniunea Europeană şi Londra, ultima programată, nu a reuşit să soluţioneze toate problemele rămase în suspensie.

Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber – fără cote şi taxe vamale – Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană. Un dosar sensibil este şi cel referitor la pescuit.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Citește și : Navalnîi îl critică dur pe Gerhard Schroeder: ‘Apără criminalii şi ia bani de la Putin!’

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Dacă un asemenea acord nu este convenit, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Tags: Boris Johnsonbrexitbruxelleslondramarea britanieRegatul UnitUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora