X

Ulf Kristersson a fost ales prim-ministru în Suedia

Şeful conservatorilor suedezi, Ulf Kristersson, a fost ales luni prim-ministru prin votul majorităţii absolute a parlamentarilor, sprijinul inedit adus noului guvern de către Democraţii Suediei (SD), de extremă-dreaptă, marcând o nouă eră politică în regatul scandinav, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Kristersson, liderul partidului Moderaţii, artizanul unei apropieri fără precedent a dreptei tradiţionale şi taberei naţionaliste în scrutinul legislativ din septembrie, a întrunit 176 de voturi pentru alegerea sa ca şef al guvernului, faţă de 173 împotrivă.

Citeşte şi: Greva CONTINUĂ la TotalEnergies (VIDEO)! Guvernul francez cere greviştilor ‘să nu blocheze ţara’ – Black News

Votul a fost salutat cu aplauze în băncile celor trei partide de dreapta (Moderaţii, Creştin-Democraţii şi Liberalii) care vor forma viitorul guvern, şi ale SD, formaţiune foarte influentă cu cele 73 de mandate ale sale.

Ulf Kristersson, în vârstă de 58 de ani, îi va succeda social-democratei Magdalena Andersson, după opt ani în care la putere s-a aflat stânga.

Marţi, el va face o declaraţie şi îşi va prezenta cabinetul, după care schimbarea de guvern va fi aprobată oficial de regele Carl al XVI-lea Gustaf.

Vineri, după mai multe săptămâni de negocieri, Kristersson a prezentat un acord politic cu ceilalţi trei şefi ai partidelor majorităţii, printre care liderul SD, Jimmie Akesson.

Citeşte şi: Macron îndeamnă Berlinul la ‘solidaritate’ europeană – Black News

SD a fost marele câştigător al alegerilor din septembrie, cu un scor record de 20,5% din voturi, cu care a devenit al doilea partid în Suedia, după social-democraţi.

În foaia de parcurs de 62 de pagini prezentată vineri, cele patru formaţiuni prevăd mai ales măsuri de luptă împotriva infracţionalităţii şi de reducere a imigraţiei, precum şi o relansare a energiei nucleare în Suedia.

Tags: Democraţii Suediei (SD)Jimmie AkessonMagdalena AnderssonModeratiiregele Carl al XVI-lea GustafSuediaUlf Kristersson
Categorii: Diaspora