X

Ulianovschi: Înlocuirea gazelor rusești cu resurse alternative și energie verde trebuie să fie o prioritate pentru președintele țării

Ulianovschi: Înlocuirea gazelor rusești cu resurse alternative și energie verde trebuie să fie o prioritate pentru președintele țării

Candidatul independent la Președinție, Tudor Ulianovschi, a declarat că, imediat ce va deveni șef al statului, va dispune revizuirea, din punct de vedere juridic, a tuturor contractelor existente privind gazele naturale, pentru a asigura un preț corect pentru cetățeni, dar și pentru a garanta independența energetică a țării. De asemenea, susține el, va efectua o vizită de urgență în Qatar, pentru a negocia cu emirul, pe care îl cunoaște personal, livrarea gazelor lichefiate din acest stat, care sunt mai ieftine.

Potrivit lui Tudor Ulianovschi, înlocuirea gazelor rusești cu resurse alternative și energie verde trebuie să fie o prioritate pentru președintele țării, mai ales că noul sezon rece bate la ușă, potrivit punctul.md.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

„Am lucrat doi ani în Qatar, am deschis ambasada Republicii Moldova în acest stat, comunic cu ei, îl cunosc personal pe emirul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, cu care suntem de aceeași vârstă, zodie și înălțime. Demult trebuia să începem negocierile cu acest stat. Prețurile din prezent pentru gaze, curent electric, nu sunt normale”, a menționat fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi, în cadrul emisiunii „Important”, de la TVC21.

Diplomatul a mai adăugat că alegerile sunt o oportunitate de a face schimbări semnificative. El mai spune că este timpul ca fiecare politician, ales sau candidat, să înțeleagă că nu doar campania contează, ci și cât de prompt și eficient va rezolva problemele arzătoare și va răspunde nevoilor oamenilor, după ce cortina electorală cade.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

„Printre primele acțiuni pe care le-aș întreprinde ar fi inventarierea privind consumul și volumul necesar pentru întreaga țară. De asemenea, aș face o analiză despre cât putem importa din Azerbaidjan, prin coridorul Norvegia și România. Contractele existente privind gazele naturale trebuie revizuite, din punct de vedere juridic. Prevederile contractuale nu pot fi anulate, deoarece taxele sau amenzile pentru neexecutarea unui contract comercial sunt mari. Însă, din punct de vedere juridic, pot fi modificate. La Geneva, unde am lucrat ca ambasador, pe lângă Organizația Mondială a Comerțului, cei mai plătiți juriști în ceea ce privește relațiile comerciale erau cei contractați de stat, pentru a analiza contractele statului. Atunci când câștigi, câștigi tare!”, a conchis Tudor Ulianovschi.

 

 

Tags: alegeriqatarUlianovschi
Politică